Dan Stroe: „Mă bucur că am putut realiza acest proiect pentru a vă lăsa copiii în siguranţă şi în condiţii moderne”. Cresă nouă la Bradu!

O creșă la standarde europene a fost inaugurată astăzi în comuna Bradu, satul Geamăna. Edilul Dan Stroe a anunțat că este o zi istorică pentru localitate și că, încă de la începutul mandatului, s-a gândit, împreună cu inspectorul școlar general, Dumitru Tudosoiu, cum să atragă copiii să învețe în unitățile de învățământ din Bradu.

CITEȘTE ȘI: CÂT TE COSTĂ TRANSPORTUL METROPOLITAN? TARILEFE PUBLITRANS DE LA 1 SEPTEMBRIE!

Creşa de la Geamăna este una modernă, dotată la cele mai înalte standarde unde copiii se pot bucura de un spaţiu dotat cu mobilier și o bucătărie proprie moderne și sigure. Creșa a fost realizat cu bani prin programul PNDL II (22 de miliarde lei vechi), dar și cu fonduri de la bugetul local (2 miliarde de lei vechi). Noua creşă de la Geamăna are două grupe în care sunt repartizaţi 40 de copii.

La inaugurare au fost prezenţi parlamentarii de Argeş, Nicolae Pavelescu şi Cristina Stocheci și vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Marius Nicolaescu. De asemenea, părinţii alături de copii au venit şi ei la acest important eveniment pentru comunitatea din Bradu.

„Vreau să vă spun că acest proiect l-am gândit încă din momentul în care am venit în funcţia de primar. M-am gândit împreună cu inspectorul general, Dumitru Tudosoiu cum să fac să atrag copiii să înveţe la şcolile din Bradu. Am înfiinţat grădiniţa cu program prelungit, un proiect de succes care a pornit de la un număr de 15 copii şi iată că astăzi avem în jur de 130 de copii. În momentul în care am aflat că prin PNDL II putem accesa fonduri pentru a înfiinţa o creşă am demarat imediat, cu echipa din primărie, întocmirea documentaţie, am trimis-o Ministerului şi proiectul a fost aprobat.

Iată că astăzi acest obiectiv este finalizat.

Costurile se ridică la 22 de miliarde lei vechi, numai că aceşti bani nu au fost suficienţi, aşa că am finanţat de la bugetul local cu încă, în jur de 2 miliarde lei vechi pentru dotarea cu mobilier modern, dotarea bucătăriei ca să fie la standarde europene, dar şi alte dotări la grupurile sanitare şi picturile de pe pereţi. Mă bucur că am putut realiza acest proiect pentru dumneavoastră, pentru a vă lăsa copiii în siguranţă şi în condiţii moderne. Vreau să le mai mulţumesc celor din primărie care au fost alături de mine încă de la început.”, a declarat primarul Dan Stroe la inaugurarea creșei.

 

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
© 2024 Ziar Obiectiv.