
Doi tineri, un bărbat de 26 de ani și concubina sa, de 20 de ani, ambii din comuna Rătești, au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii Secției de Poliție Rurală Leordeni, în urma cercetărilor privind un furt dintr-o locuință din Căteasca.
Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 10 spre 11 noiembrie 2026, cei doi ar fi pătruns, prin escaladarea gardului și forțarea ușii de acces, într-un imobil locuit facultativ din comuna Căteasca, de unde ar fi sustras suma de 40.000 de lei, precum și mai multe bunuri din anexele gospodărești.
Pentru administrarea probatoriului, la data de 13 noiembrie 2026, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința celor două persoane.
În urma percheziției, au fost descoperite și ridicate o parte dintre bunurile reclamate ca fiind sustrase.
Totodată, în locuința bărbatului, polițiștii au identificat un pistol neletal, supus autorizării, deținut fără drept. Din cercetări au rezultat indicii că arma ar fi fost achiziționată și introdusă în țară fără respectarea prevederilor legale.
La aceeași adresă au fost găsite și 1.700 de țigarete nefiscalizate, netimbrate, despre care anchetatorii susțin că ar fi fost introduse în țară în mod fraudulos, prin sustragerea de la controlul vamal.
În cauză se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni.
În ziua de 13 noiembrie, după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, polițiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, a ambelor persoane.
Astăzi, 14 noiembrie, cei doi urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propuneri privind luarea unor măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activități infracționale și a tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
