
Bulevardul Pardon și Grădina Publică din Câmpulung s-au colorat astăzi în albastru, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Diabetului.
Zeci de copii, părinți, bunici, elevi, voluntari și medici s-au adunat de la ora 12:00 pentru a marca cea mai mare campanie mondială de informare asupra diabetului, organizată la Câmpulung de Lions Club Câmpulung „Negru Vodă” și LEO Club Câmpulung Leolution, în parteneriat cu Centrul Medical Clubul Sănătății Câmpulung, Școala Sanitară Postliceală „Prof. Dr. Nanu I. Muscel”, Sertarul Creativ Media și Inspectoratul Școlar Județean Argeș.
Tema internațională din acest an, stabilită de Federația Internațională de Diabet, a fost „Acțiune timpurie în diabet”.
Momentul central al zilei l-a reprezentat Crosul Inimilor Albastre. Copiii, îmbrăcați în tricouri albastru deschis primite la start, au dat culoare evenimentului, iar participanții au alergat sau au mers, fiecare în ritmul lui, într-o atmosferă de bucurie, încurajare și solidaritate.
Nu timpul de pe cronometru a contat, ci mesajul transmis: mișcarea și grija pentru sănătate sunt primii pași în prevenția diabetului.
În paralel, în foișorul din Grădina Publică, au avut loc întâlniri și prelegeri cu medici consacrați. Câmpulungenii au primit materiale informative, și-au testat gratuit glicemia și și-au întocmit fișe de risc pentru boala metabolică.
La întrebările publicului au răspuns dr. Radu Lazanu – oftalmolog, dr. Ramona Herișanu – psihiatru și dr. Silviu Mănescu – neurolog, care au vorbit despre importanța depistării timpurii, despre complicațiile diabetului, dar și despre legătura dintre sănătatea fizică și cea emoțională.
Ziua s-a încheiat cu un mesaj clar pentru întreaga comunitate: diabetul nu trebuie ignorat, iar acțiunea timpurie poate salva vieți.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
