ULTIMĂ
ORĂ

DOLIU ÎN EUROPA! A murit Regele Harald al V-lea al Norvegiei. „Regele Poporului” s-a stins la 89 de ani

Norvegia este în doliu. Regele Harald al V-lea, unul dintre cei mai respectați și iubiți monarhi ai Europei, a murit vineri, la vârsta de 89 de ani. A lăsat în urmă 35 de ani de domnie, o monarhie modernizată și imaginea unui suveran apropiat de oameni, care a știut să fie alături de poporul său în cele mai grele momente.

CITEȘTE ȘI: Bogdan ANDONE – mesaj TRANȘANT pentru CONTESTATORI: „Să nu uite momentul de acum aproape 3 ani când a venit Dani Coman, care era situația clubului!”

Palatul Regal al Norvegiei a anunțat că Regele Harald V a murit în pace, vineri, 28 august, la ora 6:35, la Spitalul Universitar din Oslo

Regele Poporului” pleacă după 35 de ani de domnie

Harald V a fost apreciat pentru stilul său simplu, cald și apropiat de oameni. Spre deosebire de imaginea rigidă asociată uneori monarhiilor europene, regele norvegian a contribuit la apropierea Casei Regale de societate și la modernizarea instituției.

A fost un suveran care a pus accent pe toleranță, solidaritate și unitate și care a încercat să transmită norvegienilor sentimentul că monarhia este, înainte de toate, în serviciul țării.

Premierul Jonas Gahr Støre a transmis un mesaj emoționant după anunțul morții regelui, afirmând că întreaga națiune este în doliu, dar și profund recunoscătoare pentru o viață dedicată Norvegiei

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.