prima-proinstal
Obiectiv de Argeș

Exclusiv! Pitești. Se decide soarta blocului-fantomă din cartierul Tudor Vladimirescu!

Blocul-fantomă din cartierul piteștean Tudor Vladimirescu ar putea fi finalizat la mai bine de 30 ani de la sistarea lucrărilor, potrivit unui proiect care va fi dezbătut și votat în ședința din această lună a Consiliului Local Pitești. Construirea imobilului cu patru etaje a fost demarată în anul 1991, dar, în scurt timp, lucrările au fost sistate din cauza unor litigii, motiv pentru care nici după 33 ani, blocul de locuințe nu a fost finalizat.

Citește și: Investiții fără precedent în infrastructură! Se construiesc noi autostrăzi și drumuri expres!

În tot acest timp, au existat demersuri din partea autorităților locale pentru a prelua construcția, dar birocrația sau refuzul din partea unor instituții au întârziat foarte mult cedarea propietății către municipalitate. De abia în 2002 a fost aprobată o Hotărâre de Guvern prin care a fost transferat dreptul de proprietate din partea Ministerului Afacerilor Interne către Consiliul Local Pitești, iar în anul 2019, construcția fantomă a fost preluată de către SPEP.

Acum, după încă șase ani, lucrările la blocul G1 din cartierul Tudor Vladimirescu ar putea fi reluate după ce autoritățile locale au găsit o linie de finanțare nerambursabilă prin Planul Național de Redresare și Reziliență, motiv pentru care se va dezbate aprobarea unor măsuri pentru finalizarea construcției.

„Având în vedere oportunitatea de finanțare menționată, este necesară aprobarea unor măpsuri în vederea implementării proiectului „Construire de locuințe pentru tineri cartier Tudor Vladimirescu, Municipiul Pitești”, respectiv trecerea la finalizarea obiectivului de investiții menționat, a unor apartamente având o suprafață locuibilă proporțională cu ponderea valorii actualizate a lucrărilor executate din buget propriu al Ministerului de Interne, din valoarea finală a obiectivului, până la concurența sumei de 1.267.931,26 lei, inclusiv TVA” se arată în proiectul de hotărâre.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs