ULTIMĂ
ORĂ

Exclusiv! Răsturnare de situație în cazul avocatului piteștean reținut de DNA! Măsura decisă de judecătorii ICCJ!

Avocatul piteștean Anton Alin, acuzat de procurorii DNA de trafic de influență, a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 zile, potrivit unei decizii luate de către magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție. După reținerea acestuia la mijlocul lunii ianuarie în dosarul în care este acuzat că a pretins de la o femeie, aflată în arest, 10.000 euro pentru a interveni pe lângă judecătorii ICCJ pentru a o scoate din spatele gratiilor, iar ulterior pus în libertate, fără nicio măsură preventivă, procurorii anticorupție au declarat apel. În cursul zilei de ieri, majistrații de la forul suprem au decis punerea sub control judiciar a avocatului. De asemenea, acesta are o serie de obligații, printre care să se prezinte la Serviciul de Probațiune și în fața instanței ori de câte ori este chemat sau interdicția cu a lua legătura cu martorii din dosar.

„În temeiul art. 425/1 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 204 din Codul de procedură penală, admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti împotriva încheierii penale nr. 1/F/CC/DL din data de 18 ianuarie 2024, pronun?ate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Cur?ii de Apel Piteşti – Sec?ia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. Desfiinţează, în parte, încheierea penală atacată şi în rejudecare: În temeiul art.211 alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art.202 alin.(1), (2), (3) şi (4) lit. b) din Codul de procedură penală şi art.204 din Codul de procedură penală, dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul Anton Alin (…) pe o perioadă de 60 de zile începând cu data de 06.02.2024 şi până la data de 05.04.2024, inclusiv. În temeiul art.215 alin.(1) lit.a), b), c) şi alin.(2) lit. a), d) din Codul de procedură penală, pe durata măsurii preventive a controlului judiciar, inculpatul Anton Alin trebuie să respecte următoarele obligaţii: – să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; – să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei; – să se prezinte la organul de poliţie în raza căruia locuieşte efectiv, desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; – să nu părăsească ţara decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; – să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale cu denunţătoarea Grigorie Veronica şi nici cu martorii Ionescu Marina – Manuela şi Nicolescu Marius sau cu orice alt martor ce va dobândi această calitate în dosar. În temeiul art.215 alin.(3) din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Dispune emiterea adreselor prevăzute de art.215 alin.(5) din Codul de procedură penală. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronun?ată în şedinţa din camera de consiliu, astăzi, 06 februarie 2024” se arată în decizia magistraților.

Acuzațiile aduse de procurorii DNA:

În ordonanța procurorilor se arată că în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: în primăvara anului 2019, suspectul, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză), condamnată într-un dosar penal la o pedeapsă cu închisoarea în regim de detenție, suma de 10.000 euro, pe care ar fi și primit-o efectiv, în perioada aprilie-iulie 2019, prin mai multe transferuri făcute prin intermediul sistemului ”Western Union”.

Banii respectivi ar fi fost pretinși de suspect pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și că-i va determina pe aceștia să adopte o soluție de admitere a recursului în casație pe care martorul, prin intermediul avocatului, urma să o exercite. Suspectului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.