Doi polițiști au fost condamnați definitiv la închisoare, unul pentru luare de mită, trafic de influență, iar cel de-al doilea pentru trafic de influență. Primul dintre ei, angajat Permise Argeș (SPCRIV Argeș), mai este acuzat și de faptul că și-a folosit calitatea de examinator auto și a întreținut relații sexuale cu o femeie interesată de promovarea probei de traseu. De asemenea, în același dosar și-au primit sentințele definitive un bărbat care a dat mită și instructorul auto al femeii, pentru complicitate la trafic de influenţă și femeia cu care fostul om al legii a întreținut relații sexuale pentru că a dat mită pentru o verificare prioritară a unei mașini la RAR.
Totul a pornit de la DGA, în toamna anului 2017, unde existau informații că o suspectă ar fi fost dispusă să ofere o sumă considerabilă de bani, prin intermediul instructorului său auto, inculpatul Bâcă Constantin Viorel, unui funcţionar din cadrul Serviciului Permise sau chiar examinatorului auto, pentru a promova proba practică. În rechizitoriu se vorbește și despre relațiile personale pe care le avea instructorul auto cu cei doi polițiști, Băbuș Cosmin Sebastian – agent de poliţie transferat la S.P.C.R.P.C.I.V. Argeș din septembrie 2017, iar din data de 19 septembrie 2017 – atestat examinator auto; şi cu Bălășescu George Cosmin, pe atunci ajutor de şef la Postul de Poliţie Bradu. Instructorul auto Bâcă Constantin Viorel, „prin natura meseriei sale intră în contact cu diverse persoane, iar după ce stabilea o relaţie de încredere, dacă unele persoane îşi exprimau dorinţa de a le fi înlesnită promovarea probei de traseu pentru obţinerea permisului auto, inculpatul se folosea de relaţia cu inculpatul Băbuș Cosmin Sebastian”, se arată rechizitoriu. De asemenea, pentru înlesnirea programării şi examinării autovehiculelor la RAR, în scopul înmatriculării, instructorul auto oferea sprijin persoanelor interesate prin intermedirea relaţiei cu polițistul Bălășescu George Gabriel, iar, în ambele situaţii, instructorul auto informa solicitanţii şi cu privire la costul intervenţiilor celor doi inculpaţi.
În septembrie – octombrie 2017, Bâcă Constantin Viorel a fost instructorul auto al unei suspecte programată pentru susţinerea probei practice de obţinere a permisului auto. În timpul efectuării orelor de conducere, instructorul i l-a arătat pe polițistul Băbuș Cosmin Sebastian, i-a povestit că îl cunoaşte și i-a dat numărul lui de telefon. Ulterior, suspecta l-a contactat pe polițist pe reţelele de socializare. Fiind interesată să obțină permisul auto, într-una din zilele când desfăşura orele de condus, sub supravegherea instructorului auto, l-a observat pe inculpatul Băbuș în zona stadionului din Piteşti, acesta fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv examinator auto. Femeia l-a abordat, iar polițistul i-a răspuns favorabil.
„În cursul lunii octombrie 2017, suspecta şi inculpatul Băbuș Cosmin Sebastian au purtat mai multe discuţii telefonice, sugerându-şi reciproc o întâlnire privată, din discuţiile acestora rezultând interesul inculpatului pentru suspectă, dar şi interesul suspectei de a-şi asigura promovarea probei de traseu. Astfel, la data de 03.11.2017, inculpatul Băbuș Cosmin Sebastian l-a rugat pe inculpatul Bâcă Constantin Viorel să o conducă pe suspectă la un apartament situat în apropierea supermarket-ului Kaufland Craiovei, pentru a se întâlni cu aceasta”, notează procurorii.
Instructorul auto a dus-o pe femeie, cu mașina școlii de șoferi, la adresa apartamentului. „Inculpatul Băbuș Cosmin Sebastian a aşteptat-o pe suspectă în scara blocului şi a primit-o într-un apartament situat la parter, apartament care a aparţinut tatălui inculpatului. Suspecta a abordat tema susţinerii probei practice, pentru obţinerea permisului de conducere programată la data de 07.11.2017, iar inculpatul Băbuș Cosmin Sebastian i-a promis că, în situaţia în care ar fi selectată pe lista lui de examinare, îi va alege un traseu mai uşor. În aceste împrejurări, cei doi au întreţinut relaţii sexuale. La finalul întâlnirii, suspecta şi-a manifestat din nou îndoiala că nu va promova proba de traseu, iar inculpatul a repetat modul în care o poate sprijini”, se arată în motivarea sentinței. După care polițistul Băbuș l-a sunat pe instructorul Bâcă şi l-a rugat să vină să o ia pe suspectă din faţa blocului. Pe 7 noiembrie 2017, femeia a susţinut proba practică, pe care a și promovat-o.
A luat mită, dar nu a mai onorat serviciul
Pentru a proba activitatea infracţională a inculpaţilor au fost autorizați investigatori sub acoperire. Iată și faptele pentru care au fost condamnați inculpații. Băbuș Cosmin Sebastian, agent şef principal de poliţie și funcţionar în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Argeș, „în cursul lunii septembrie 2017, la iniţiativa inculpatului Sandu Constantin, a primit de la acesta suma de 1600 lei (echivalentul a 400 euro) în scopul de a-i facilita înmatricularea unui autovehicul, adus din Anglia şi neradiat în ţara de origine”. După câteva săptămâni, inculpatul Sandu Constantin a început să-l sune insistent pe polițistul care nu mai dădea niciun semn. Agentul Băbuș nu i-a rezolvat solicitarea şi nici nu i-a mai răspuns la telefon. Ulterior, agentul i-a dat instructorului auto Bâcă Constantin Viorel suma de 400 euro şi copiile de pe actele respectivului autoturism, pentru a fi restituite inculpatului Sandu Constantin, „menţionând că nu vrea să-l mai vadă pe la poarta lui”, iar instructorul auto i-a restituit acestuia bunurile.
Tot inculpatul Băbuș, „în luna martie 2018, a primit prioritar actele de înmatriculare a unor autovehicule” care aparțineau unei firme „şi în schimbul acestui serviciu a acceptat să alimenteze cu carburant autoturismul personal din staţia peco în contul societăţii”. Același inculpat, „în perioada 12-16.04.2018, în schimbul unei sume de bani, a promis inculpatului Bâcă Constantin Viorel că îşi va folosi influenţa pe lângă examinatorii auto pentru promovarea probei practice de obţinere a permisului de conducere de către investigatoarea sub acoperire”.
Programări înainte de termen la RAR și bani pentru obținerea permisului
Fostul agent de poliție Bălășescu George Gabriel, „în cursul lunii octombrie 2017, în schimbul sumei de 200 lei, a promis inculpatei Adam Daniela Maria să-şi folosească influenţa pentru a programa, înainte de data de 01.11.2017, la R.A.R. şi a obţine admiterea inspecţiei R.A.R. pentru autovehicul marca (..), chiar dacă autoturismul nu îndeplinea cerinţele tehnice”. Tot fostul polițist, „la data de 03.04.2018, a pretins şi primit suma de 300 lei de la investigatorul sub acoperire (…) în schimbul promisiunii că autovehiculul va trece examinarea RAR, programată la data de 04.04.2018, chiar dacă acesta nu îndeplinea cerinţele tehnice”.
Instructorul auto Bâcă Constantin Viorel, în data de 20.03.2018, „le-a recomandat investigatorilor sub acoperire un poliţist care, în schimbul sumei de (…) lei, îşi va folosi influenţa asupra funcţionarilor RAR pentru efectuarea inspecţiei RAR a autoturismului, iar, la data de 03.04.2018, i-a condus pe aceştia la locuinţa inculpatului Bălășescu George Gabriel, în scopul mai sus arătat”.
Tot instructorul auto, „în perioada 12-16.04.2018, a promis, în numele inculpatului Băbuș Cosmin Sebastian, că acesta îşi va folosi influenţa asupra examinatorilor auto din cadrul S.R.P.C.I.V. Argeș în scopul promovării de către investigatoarea sub acoperire a probei practice de obţinere a permisului auto, în schimbul sumei de 500 euro, sumă remisă de investigatorii sub acoperire la data de 24.04.2018, iar la scurt timp inculpatul Bâcă Constantin Viorel a înmânat suma de bani inculpatului Băbuș Cosmin Sebastian”.
Instructorul auto a încercat să îl protejeze pe examinatorul de la Permise
Prin rechizitoriul din data de 29 noiembrie 2019, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au fost trimiși în judecată cei cinci inclupați. Curtea de Apel a dat astăzi, joi 12 septembrie sentințele definitive: Inculpatul Băbuş Cosmin Sebastian a fost condamnat la patru ani și opt luni închisoare, în regim de detenție, pentru luare de mită (două fapte, una în septembrie 2017 și alta în martie 2018) și trafic de influenţă (faptă din aprilie 2018). S-a încetat procesul penal pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea abuzivă a funcţiei sale din cadrul Serviciulului Permise de conducere și Înmatriculări autovehicule Argeș în scop sexual, faptă săvârşită în noiembrie 2017, ca urmare a intervenirii prescripţiei raspunderii penale de cinci ani. I s-a interzis dreptul de a ocupa funcţia de lucrător în poliţie, pe o perioadă de 5 ani, această pedeapsă complementară urmând a se executa după executarea pedepsei inchisorii.
Bălăşescu George Gabriel a fost condamnat la cinci ani și patru luni de închisoare, în regim de detenție, pentru trafic de influență de către un organ de cercetare penală (faptă din octombrie 2017 și fapta din aprilie 2018). I s-a interzis dreptul de a lucra în poliţie timp de cinci ani după executarea pedepsei închisorii. De menționat că fostul polițist a mai fost condamnat în trecut și s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 08.10.2008 – 24.03.2010, întrucât a deținut, simultan, atât funcția publică de agent de poliție în cadrul IPJ Argeș, cât și pe cea de administrator în cadrul unei firme, după cum a sesizat ANI, în 2011.
Instructorul auto Bâcă Constantin Viorel a fost condamnat la șase ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă (fapta din aprilie 2018), în regim de detenție. Instanța i-a interzis dreptul de a exercita profesia de instructor auto pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei.
Inculpatul Sandu Constantin a fost condamnat la doi ani închisoare pentru dare de mită (fapta din septembrie 2017), dar mai avea altă condamnare dată de Judecătoria Pitești, așa că pedeapsa rezultantă este de trei ani şi două luni închisoare în regim de detenție.
Inculpata Adam Daniela Maria a fost condamnată la pedeapsa de doi ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă și este nevoită să frecventeze un program de reintegrare socială și să presteze muncă neremunerată în folosul comunității.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp