
Ilie Bolojan și-a înregistrat oficial candidatura pentru funcția de președinte al PNL, acesta rămânând singurul candidat în cursa pentru Congresul Extraordinar care va avea loc duminică, 21 iunie.
Termenul limită pentru depunerea dosarelor și a moțiunilor a expirat sâmbătă, 20 iunie 2026, la ora 17:00, după ce Adrian Veștea a anunțat anterior că se retrage din competiție.
Candidatura lui Bolojan este susținută de moțiunea intitulată „Modernizare cu Rădăcini”. Potrivit unui comunicat transmis de PNL, echipa propusă pentru conducerea partidului îi include pe Dan Motreanu, pentru funcția de prim-vicepreședinte, și pe Robert Sighiartău, pentru poziția de secretar general. O noutate în structura de vârf a liberalilor este Oana Gheorghiu, care, deși a devenit recent membră PNL, a fost propusă direct pentru o funcție de conducere.
„Procesul de depunere a candidaturilor și moțiunilor s-a încheiat astăzi, 20 iunie 2026, la ora 17:00, conform calendarului aprobat de Consiliul Național Extraordinar al PNL. Menționăm că aceasta este singura moțiune depusă”, au transmis reprezentanții PNL.
Configurația echipei de conducere a suferit modificări de ultim moment după ce Ciprian Ciucu a decis să nu mai candideze pentru postul de prim-vicepreședinte. Anunțul edilului a venit în contextul dosarului DNA deschis recent pe numele său. În aceste condiții, funcția care i-ar fi revenit lui Ciucu va fi preluată de Dan Motreanu, conform listei depuse de Ilie Bolojan.
Anterior acestor evenimente, Adrian Veștea, premierul desemnat, și-a anunțat retragerea din cursa pentru șefia partidului, lansând acuzații dure la adresa organizării Congresului. Veștea a reclamat refuzul conducerii PNL de a prelungi termenele stabilite, afirmând că prioritatea actuală nu ar fi clarificarea situației din partid, ci „blocarea procesului de învestire a noului Guvern”.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
