
Incredibil! Au bătut un bătrân pentru o doză de bere! Scandal în miez de noapte în Curtea de Argeș!
Doi tineri din Curtea de Argeș, în vârstă de 18, respectiv 17 ani, au fost reținuți de polițiști după ce sunt bănuiți că au comis o tâlhărie calificată în noaptea de 29 spre 30 iulie.
Potrivit anchetatorilor, incidentul a avut loc în jurul orei 01:00, pe strada Barajului din municipiul Curtea de Argeș. Cei doi ar fi agresat victima, folosind violența și punând-o în imposibilitatea de a se apăra, după care i-ar fi sustras bunuri din buzunarul vestei.
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, suspecții au fost identificați și, după administrarea probelor, au fost reținuți pentru 24 de ore.
Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta și pentru completarea probatoriului.
Autoritățile subliniază că reținerea reprezintă o măsură procesuală dispusă în cadrul unui dosar penal aflat în desfășurare. Cei doi tineri beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
