
Înfiorător! Bărbat STRIVIT de un copac! Elicopterul SMURD – intervenție de URGENȚĂ!
Un bărbat în vârstă de 50 de ani, originar din localitatea Gura Râului, a fost rănit grav în cursul zilei de astăzi, în timp ce se afla la tăiat de lemne într-o pădure din proximitatea satului Rod, comuna Tilișca. Incidentul a declanșat o intervenție rapidă a salvatorilor din județele Sibiu și Mureș, zona fiind una greu accesibilă pentru echipajele terestre.
CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV! Se CONSTRUIEȘTE un nou MALL în PITEȘTI! Detaliile momentului!
La locul evenimentului s-au deplasat polițiștii Secției nr. 6 Poliție Rurală Orlat și un echipaj SMURD. Din cauza stării victimei și a reliefului accidentat, a fost solicitat sprijinul elicopterului SMURD de la Târgu Mureș pentru ca bărbatul să fie transportat cât mai repede la o unitate medicală.
Reprezentanții ISU Sibiu au oferit detalii despre misiunea de salvare: „Un echipaj SMURD și elicopterul SMURD Tg. Mureș, au intervenit de urgență în extravilanul localității Rod, în pădure, pentru a acorda asistență medicală unui bărbat care a fost lovit de un buștean, în timp ce tăia lemne. Bărbatul în vârstă de 50 de ani a suferit un traumatism la coloană, în zona lombară, fiind preluat de elicopterul SMURD și transportat la Spitalul din Tg Mureș, conștient.”
Deși era conștient în momentul preluării de către medici, bărbatul a suferit o leziune la nivelul coloanei vertebrale, în zona lombară. Acesta a fost transferat la Spitalul din Târgu Mureș pentru investigații medicale amănunțite și tratament de specialitate.
În paralel, autoritățile au demarat o anchetă pentru a clarifica împrejurările exacte în care s-a produs accidentul forestier. Conform informațiilor furnizate de IPJ Sibiu, a fost deja deschis un dosar penal în acest caz.
„Polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Orlat au intervenit în pădurea din extravilanul localității Rod, unde s-a produs un accident. Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce tăia lemne, un bărbat în vârsta de 50 de ani, din localitatea Gura Râului, din cauze care urmează a se stabili, ar fi fost lovit de către un buștean, bărbatul suferind vătămări corporale. Bărbatul va fi transportat la spital, conștient. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili toate circumstanțele producerii incidentului”, a raportat Poliția Sibiu.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
