Nouă ani de închisoare cu executare, acesta a fost verdictul dat la începutul lunii iulie de către magistrații Curții de Apel Pitești, în cazul fostului președinte al Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu, în dosarul Căteasca. Decizia a fost cu siguranță atacată, numai că până acum, recursul nu a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție. Să fie oare doar pentru faptul că magistrații sunt în vacanță sau, cum zic gurile rele, instanțele încearcă tergiversarea proceselor fostului lider al PSD Argeș.
Toamna se numără… procesele
Sunt și persoane care spun că deși în pline procese cu condamnări, care nu sunt definitive, ce-i drept, Nicolescu poate părăsi nestingherit țara, deși în cazuri asemănătoare sunt luate astfel de măsuri preventive. În toamnă va fi fixat, cel mai probabil, primul termen de judecată în acest proces. Atunci se va continua și judecarea celuilalt proces în care Nicolescu este inculpat. Este vorba despre cel în care fostul șef al CJ este acuzat că împreună cu mai mulți primari a luat bani europeni pentru reparația mai multor școli afectate de inundații inexistente. Vă reamintim că acest proces a fost trimis spre rejudecare de către Instanța Supremă. La ultimul termen de judecată, magistrații au admis cererea procurorului DNA și au dispus readministrarea unor probe, adică audierea mai multor martori. Va fi audiat în calitate de martor și fostul angajat PIC, Gheorghiță Pieca. Instanța a respins și cererea unora dintre apărători de a pune la dispoziție mandatele de interceptare emise în acest caz, dar și solicitarea de efectuare a unei expertize contabile formulată de Gheorghe Dumitrache. Au fost și alte lucruri cu care magistrații Curții de Apel București au fost de acord :” Încuviințează cererea de copiere a suporților tehnici privind interceptarea convorbirilor telefonice. Prerogă discutarea probei privind expertiza tehnică privind veridicitatea și autenticitatea convorbirilor telefonice interceptate, după indicarea,în concret, a pasajelor contestate. Încuviințează pentru procurorul DNA și inculpații Gheorghe Cornel Penescu, Florian Despan, Călin Ion Andrei și Gheorghe Nicuț administrarea probei cu înscrisuri.”, se arată în încheierea de ședință.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp