Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului

„Dacă aș avea convingerea că este viața după moarte, aș vrea să mor azi! La ora stabilită, vom fi lângă dumneavoastră, Șeful nostru!” este o parte din mesajul postat de Ion Dumitru, primarul comunei Albota, în ziua în care Constantin Nicolescu, fostul președinte al CJ Argeș și al PSD Argeș, va fi condus pe ultimul drum. Ducele de Albota a postat pe pagina personală un mesaj emoționant prin care i-a adus un omagiu celui care a fost Nicolescu.
CITEȘTE ȘI: ACUM! SUTE DE PERSOANE – PREZENTE LA FUNERALIILE LUI CONSTANTIN NICOLESCU!
„În această noapte nu am dormit! Ieri, mai multe evenimente m-au dat peste cap. Dacă auzi din gura unuia de la care nu ai nicio pretenție expresia, sunteți aici pe banii mei .. nu ești afectat, dar când o auzi din gura unui intelectual, îți pui un mare semn de întrebare! În urma unei analize de o noapte, in urma consultării între noi , am ajuns la concluzia … că suntem pe plus în această „relație” și viata îți oferă tot felul de surprize. Marea problemă este astăzi! Trebuie sa merg la înmormântarea celui care a fost directorul meu 21 de ani, iar alți 26 în politica argeșeană și naționala. Am lucrat la CTC la garanții și maistru, am lucrat în exterior peste 7 ani. Prin câte am trecut alături de acest om, ar fi mult de scris. Dacă trăia, nu ar fi fost de acord sa scriu. Că Basescu i-a grăbit sfârșitul este certitudine, că nu ar fi putut fără sprijinul a două persoane din județ, iar este adevărat ! Oameni care acum plătesc! Cel de Sus nu iartă! Toți primarii din județ, cetățenii comunelor noastre, datorăm bunăstarea acestui om! Dacă aș avea convingerea că este viața după moarte, aș vrea să mor azi! La ora stabilită, vom fi lângă dv… Șeful nostru!” a transmis edilul Ion Dumitru.
Reamintim faptul că, fostul lider social democrat a suferit de o boală incurabilă cu care a luptat până în ultima clipă. Din nefericire, ieri după-amiază, boala a învins, iar Nicolescu va veghea asupra argeșenilor alături de alți lideri care au plecat mult prea devreme. Nicolescu a ocupat funcții importante, atât de prefect al județului Argeș, cât și în Parlamentul României.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
