
Accident ÎNFIORĂTOR! Doi tineri proiectați metri întregi pe asfalt! Unul a MURIT pe loc!
Un șofer începător în vârstă de 19 ani a murit, iar un alt tânăr de 18 ani a fost grav rănit în urma unui accident violent produs pe un drum din județul Brăila. Tragedia a avut loc în noaptea de 26 mai, în jurul orei 02:45, pe DE 584, în zona kilometrului 10.
CITEȘTE ȘI: ULTIMĂ ORĂ! Cinci zile de RESTRICȚII MASIVE pe A1 Pitești-București! Toți șoferii trebuie să afle!
Autoritățile au fost alertate automat prin sistemul eCall al mașinii, care s-a activat în momentul impactului puternic. La sosirea echipajelor de intervenție, autoturismul a fost găsit răsturnat pe câmp, iar cei doi ocupanți se aflau în afara vehiculului, semn că aceștia nu utilizau centurile de siguranță.
Din primele cercetări efectuate de polițiștii Serviciului Rutier, reiese că tânărul de 19 ani, aflat la volanul unei mașini puternice, circula dinspre Brăila spre localitatea Albina. Acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției, moment în care vehiculul a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat de mai multe ori.
Impactul a fost fatal pentru conducătorul auto din localitatea Tichilești, care și-a pierdut viața la fața locului. Pasagerul său, un tânăr de 18 ani din aceeași localitate, a fost preluat de medici și transportat de urgență la spital pentru îngrijiri de specialitate.
În cadrul procedurilor legale, tânărului care a supraviețuit i-au fost recoltate probe biologice pentru a se stabili dacă se afla sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive. În prezent, polițiștii continuă investigațiile pentru a clarifica toate circumstanțele și cauzele exacte în care s-a produs acest eveniment rutier.
Foto: Ilustrativ!
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
