
După o zi grea de campanie, Ludovic Orban și stafful său au vrut să afle care sunt problemele presei și de ce ar avea nevoie, europarlamentarul Sigfried Mureșan a vorbit despre un program Erasmus destinat stagiilor de practică ale jurnaliștilor și producțiilor din domeniul audiovizualului iar la final, a fost adus un foarte frumos tort tematic, evident, galben. Orban le-a mărturisit celor prezenți că a lucrat în trecut la un cotidian de partid mai bine de un an.
“După părerea mea libertatea presei este într-un pericol uriaș în România. Din cauza faptului că sistemele de finanțare sunt de asemenea natură încât determină încălcarea libertății jurnalistului care este angajat”.
Independența presei în funcție de sursele de finanțare, dacă banii provin din publicitatea politică sau dacă banii vin din publicitate comercială, comportamentul omului politic, respectul față de această profesie…au fost câteva din temele despre care s-a discutat. ”Cu cît e societatea mai dezvoltată cu atât este media mai puternică, pentru că are mai multe resurse și un public mai educat”. “Nu cred în publicitatea politică”.
”Credem că media trebuie să fie cu adevărat liberă să își împlinească menirea în societate, să semnaleze orice derapaj”, au fost declarațiile de intenție ale lui Ludovic Orban, aflat în pauza dintre două itinerarii de campanie.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
