
Compania Aumovio România a anunțat o restructurare masivă a personalului, planificând concedierea a 641 de angajați până la sfârșitul anului 2026. Măsura, care vizează trei dintre centrele sale de pe teritoriul țării, este justificată de o strategie globală de eficientizare a operațiunilor și o nouă orientare a investițiilor.
Conform informațiilor transmise către Profit.ro și preluate de Romania TV, posturile eliminate sunt distribuite astfel: 288 de poziții în locația Iași, 236 în locația Timișoara și 117 în Sibiu. Angajații au fost informați oficial despre aceste planuri pe data de 3 decembrie 2025.
Reprezentanții Aumovio România au explicat că decizia face parte dintr-un proces de adaptare la noile cerințe ale pieței. „Ca parte din măsurile noastre implementate global, prin care ne propunem să ne concentrăm investițiile din domeniul de cercetare și dezvoltare către tehnologii de vârf din piață, să intensificăm parteneriatele tehnologice în ecosistemul nostru și să continuăm creșterea eficienței, am informat în data de 3.12.2025 angajații din România cu privire la planurile de reducere a unui total de 641 de poziții din țară”, au precizat oficialii companiei.
Disponibilizările vor afecta toate diviziile tehnologice ale firmei, inclusiv sectoarele de User Experience, Safety and Motion, Architecture and Network Solutions, Autonomous Mobility și divizia AUMOVIO Operations & Technology (AOT).
Procesul de restructurare nu se va produce instantaneu, ci va fi eșalonat. „Vom aplica măsurile într-o manieră responsabilă din punct de vedere social și ne propunem să avem majoritatea activităților implementate până la finalul anului 2026”, au mai adăugat reprezentanții companiei, subliniind că procedurile se desfășoară în conformitate cu legislația muncii.
În ceea ce privește protecția angajaților care își vor pierde locurile de muncă, aceștia vor beneficia de plăți compensatorii conform contractului colectiv de muncă:
Aceste detalii privind sprijinul financiar suplimentar au fost semnalate și de analistul Doru Șupeală. De asemenea, compania a confirmat că procesul de notificare a început deja pentru personalul din departamentele de cercetare și dezvoltare.
În prezent, unitățile din România au o prezență activă în structurile de conducere ale grupului. Inginerii Radu-Ioan Catanet (din Timișoara) și Ionuț-Sergiu Istrati (din Iași) reprezintă centrele locale în Consiliul de Supraveghere al Aumovio, alături de membrii din Germania și Ungaria.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
