ULTIMĂ
ORĂ

ULTIMA ORĂ! Un LIDER AUR recunoaște ALIANȚA cu PSD! „Păi altfel cum să…?”

ULTIMA ORĂ! Un LIDER AUR recunoaște ALIANȚA cu PSD! „Păi altfel cum să…?”

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a confirmat că a existat o înțelegere politică între AUR și PSD pentru votarea conducerilor interimare ale Televiziunii Române și Radioului public. Declarația vine după ce Birourile permanente reunite ale Parlamentului au votat, marți, noii șefi interimari ai celor două instituții.

CITEȘTE ȘI: ULTIMĂ ORĂ! Spitalul Județean de Urgență Pitești ANGAJEAZĂ! Ce POSTURI au fost scoase la CONCURS?

Potrivit lui Petrișor Peiu, susținerea a fost una reciprocă: AUR a votat candidatul PSD pentru Radioul public, iar parlamentarii social-democrați au susținut propunerea AUR pentru TVR.

Întrebat dacă știa că propunerea AUR pentru conducerea Televiziunii Române, jurnalista Sorina Matei, va trece cu voturile PSD, Peiu a răspuns fără echivoc: „Știam. Păi și noi le-am votat omul de la Radio”.

Senatorul a fost întrebat direct dacă între cele două formațiuni a existat o înțelegere.

„Pe subiect ăsta da, normal. Păi altfel cum să…”, a afirmat liderul senatorilor AUR.

Cum a fost desemnată Sorina Matei

În privința nominalizării Sorinei Matei pentru funcția de șef interimar al TVR, Petrișor Peiu a susținut că nu el a făcut alegerea și că propunerea i-a fost comunicată de conducerea partidului.

„Nu am ales-o eu, știți că nu mă pricep la asta. Nu știu, mie așa mi s-a dat, chiar nu mă bag în subiectul ăsta, nu sunt specialist”, a declarat Peiu la Parlament.

Întrebat cine a propus-o, senatorul a precizat că el a primit indicația de la președintele partidului, fără să ofere alte detalii despre modul în care a fost stabilită candidatura.

PSD și AUR, pas spre o posibilă alianță?

Declarațiile lui Petrișor Peiu deschid și o altă discuție: dacă înțelegerea punctuală privind TVR și Radio România ar putea fi urmată de negocieri politice mai ample.

Liderul senatorilor AUR spune că formațiunea sa este pregătită să discute cu PSD despre un eventual viitor guvern, însă așteaptă ca social-democrații să facă primul pas.

„Păi nu au zis că nu vor să negocieze cu noi pentru un nou guvern? Așa a spus domnul Grindeanu. Să anunțe public: Uite, îi invit pe cei de la AUR să discutăm”, a afirmat Petrișor Peiu.

Astfel, votul pentru conducerile interimare ale televiziunii și radioului public nu mai apare doar ca un episod administrativ. Recunoașterea liderului AUR confirmă existența unei înțelegeri politice punctuale între PSD și AUR, în condițiile în care cele două formațiuni nu au anunțat, cel puțin deocamdată, o alianță pentru guvernare.

Cine conduce, pentru moment, TVR și Radio România

Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au votat marți noile conduceri interimare ale posturilor publice de televiziune și radio.

Sorina Matei, propusă de AUR, va ocupa funcția de director general interimar al Televiziunii Române, în timp ce Răzvan Dincă, propus de PSD, va conduce interimar Societatea Română de Radiodifuziune.

Mandatul celor doi este unul interimar și este prevăzut pentru 60 de zile.

Votul a fost posibil în contextul noii majorități formate în Birourile permanente reunite, unde PSD, AUR și SOS România au avut suficiente voturi pentru adoptarea deciziilor.

Pentru moment, rămâne însă întrebarea dacă această colaborare se va limita la conducerea instituțiilor publice de radio și televiziune sau dacă va reprezenta începutul unor negocieri politice mai largi între PSD și AUR.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.