Milioane de români afectați de penele de curent din Spania și Portugalia! În ce situație se află România!
Astăzi, o întrerupere masivă de curent electric a afectat întreaga Spanie, provocând pene de curent de amploare, întreruperi ale rețelelor telefonice și probleme majore în infrastructura critică. De asemenea, au fost raportate disfuncționalități în Portugalia și sudul Franței, regiuni interconectate la sistemul energetic spaniol.
CITEȘTE ȘI: Acum! S-a decis! Reguli noi pentru permisul de conducere!
Potrivit operatorului spaniol Red Eléctrica, consumul de energie a scăzut brusc, iar alimentarea cu electricitate a fost întreruptă în numeroase zone ale Peninsulei Iberice. În Portugalia, întreruperile au început în jurul orei 11:30, ora locală, declanșând haos în marile orașe: trenurile au fost oprite, bancomatele au devenit nefuncționale, iar rețelele mobile s-au blocat. În Lisabona, numeroși cetățeni au ieșit pe străzi în încercarea de a găsi semnal la telefoane.
În Spania, transportul public a fost grav afectat, cu blocaje în rețelele de metrou din Valencia și Barcelona, dar și întreruperi la aeroportul Barajas din Madrid. Sistemele de plăți electronice au căzut, generând dificultăți majore în tranzacțiile comerciale.
Situația este dramatică și pentru turiști. O româncă aflată în vacanță în sudul Spaniei, lângă Malaga, a descris pentru Libertatea: „E dezastru. Sper să putem pleca de aici. Nu putem suna, nu putem plăti la restaurante sau în magazine, iar internetul funcționează sporadic. Sunt cozi uriașe la benzinării și magazine. Spaniolii sunt și ei panicați”. Aceasta a adăugat că electricitatea a fost complet întreruptă, plățile cu cardul sunt imposibile, iar magazinele au rămas fără apă și alimente de bază. Deși circulau avertizări de câteva săptămâni care îndemnau populația să-și facă provizii, mulți turiști au fost luați prin surprindere. Românca a mai spus că, deși are programat un zbor de întoarcere în zilele următoare, nu este sigură dacă aeroporturile vor fi funcționale.
Între timp, companiile de electricitate din Spania și Portugalia au anunțat că lucrează la restabilirea treptată a rețelelor. Red Eléctrica estimează că alimentarea cu energie ar putea fi complet restaurată în șase până la zece ore. Autoritățile spaniole au activat Consiliul Național de Securitate pentru a investiga originea crizei, iar Institutul Național de Securitate Cibernetică (INCIBE) analizează ipoteza unui posibil atac cibernetic.
În acest context tensionat, Sebastian Burduja, ministrul român al Energiei, a transmis un apel la calm pentru cetățenii României, subliniind că sistemul energetic național funcționează fără probleme.
„În contextul penelor de curent majore din Spania și Portugalia, fac apel la toți cetățenii României să rămână calmi. Sunt în contact permanent cu Dispecerul Energetic Național. Nu avem nicio problemă în acest moment în sistemul energetic național. Acoperim consumul propriu din producția internă și exportăm peste 200 MW. Situația este monitorizată atent și este sub control”, a declarat ministrul, asigurând populația că România rămâne stabilă.
Sebastian Burduja a adăugat că, la nivel european, în perioada următoare va avea loc o analiză aprofundată asupra cauzelor blackout-ului, urmând a fi stabilite eventuale măsuri de prevenție suplimentare.
Autoritățile din Peninsula Iberică continuă investigațiile pentru a determina cu exactitate cauzele incidentului, prioritizând în același timp restabilirea completă a rețelelor electrice și a infrastructurii esențiale.
Sursă foto: The Guardian
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp