Ministrul Muncii, declarații halucinante despre indemnizația pentru mame: „Să nu mai dăm deloc sau să dăm 100 de euro”

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat marți că „nimeni din România” nu contribuie pentru indemnizația de creștere a copilului, menționând că statul a optat să plafoneze această indemnizație la 1.800 de euro, deși ar fi putut să o elimine complet.

„Nimeni din România nu contribuie vreodată pentru indemnizația de creștere a copilului. Este o formă a statului de a ajuta familiile ca să-și crească acești copii în perioada în care nu lucrează. Deci, nu avem ce să vorbim aici de principiul contributivității, iar plafonul este maxim din Uniunea Europeană. Puteam să-l facem și mai jos. Puteam să facem ca în țări foarte dezvoltate din UE, să nu mai dăm deloc sau să dăm 100 de euro. Dar n-am făcut-o. Am plafonat la 1.800 de euro. Din punctul nostru de vedere, este îndestulător pentru România, atât timp cât această sumă se dă și în Germania și este maximum din UE. Nicăieri în lume nu există posibilitatea ca să te întinzi cu această sumă în funcție de venituri”, a spus ministrul Muncii la ședința Comisiei de muncă de la Senat, unde s-a discutat despre legea de aprobare a ordonanței referitoare la plafonarea indemnizației de creștere a copilului.

Ministrul a menționat în dezbateri că numărul celor afectați de această plafonare este de 1.000 de persoane și că statul român ajunsese să plătească lunar și 35.000 de euro.

„Nu sunt foarte multe persoane afectate. Este vorba de 1.000 de persoane. Nu am făcut această OUG pentru că ar fi dezechilibrat bugetul, ci pentru a corecta o lege care, așa cum era, dădea naștere la tot felul de inechități (…). Ajunsesem să plătim statul român indemnizații de 35.000 de euro lunar și asta pentru că, așa cum se calculează din venituri, se puteau face tot felul de excese și ilegalități”, a adăugat Olguța Vasilescu.

Senatorul USR Florina Presadă a spus că prin instituirea plafonului la indemnizația pentru creșterea copilului se încalcă principiul contributivității.

„Înțeleg că trebuie să reparăm niște inechități existente atunci când vine vorba de aceste indemnizații, dar se pare că nu așa reușim să o facem. Problema s-ar putea să nu fie la cât încasează unii dacă au contribuit, ci la cum contribuie cei care vor beneficia de această indemnizație. În expunerea de motive se spune că dreptul acesta nu este unul contributiv, însă fix asta reglementăm în acest moment și fix asta reglementează legea privind creșterea copilului. În acest moment, dacă ai contribuit, beneficiezi de această indemnizație. Tocmai, trebuie să respectăm acest principiu al contributivității. Dacă ne dorim să reglementăm niște efecte adverse, produse de această formulă de contribuție, ar trebui să lucrăm la formula de contribuție și la formula de calcul a acestei indemnizații. Limitând sau plafonând această indemnizație, încălcăm principiul contributivității”, a spus Florina Presadă.

Comisia de muncă a Senatului a dat, marți, raport favorabil proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgentă a Guvernului 55/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgentă a Guvernului 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.