„Anestezia generală pe venă este o procedura care devine sigură când este practicată la o instituție sanitară, unde există întotdeauna riscul că această anestezie dacă nu este monitoriza, pacientul să trebuiască să fie intubat rapid. Cum poți intuba un pacient într-un cabinet de stomatologie, unde nu ai un aparat, nu ai ventilator”, a explicat Victor Costache.
Conform sursei citate, procedura a fost ilegală.
„Sigur, deocamdată, reacționăm cu toții la cald, fiind vorba de un copilaș de 4 ani. Știți foarte bine că în general nu reacționăm și așteptăm să avem toate concluziile, toate elementele dar și noi avem o limită”, a mai spus Costache.
Starea copilului care a intrat în comă după o intervenție stomatologică este extrem de gravă. Micuțul este internat la Spitalul „Grigore Alexandrescu” la secția de reanimare, este intubat și ventilat mecanic.
Copilul a făcut stop cardio-respirator la stomatologie în urma unei anestezii generale și a fost resuscitat total, a precizat medicul Raluca Alexandru, purtătorul de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu. Starea lui se menține extrem de gravă sub tratament de specialitate și se fac investigații, medicii fiind sceptici în ceea ce privește șansele sale.
„Copilul a făcut stop la stomatologie în urma unei anestezii generale şi a fost resuscitat local. Copilul este internat la reanimare, intubat şi ventilat mecanic, starea lui se menţine extrem de gravă sub tratament de specialitate, se fac investigaţii”, a afirmat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Grigore Alexandrescu”, dr. Raluca Grigore.
La solicitarea Ministerului Sănătăţii inspectorii DSP au început să facă verificări la clinica respectivă, pentru a vedea dacă s-au respectat protocoalele medicale. Ei au aflat că medicii de aici nu aveau voie să facă anestezie totală pentru că în autorizaţia de funcţionare nu reiese faptul că acest cabinet are o secţie de ATI. Inspectorii DSP au amendat clinica cu 20.000 de lei.
Reprezentanţii Colegiului Medicilor Dentişti s-au autosesizat în acest caz.
„S-a adminsitrat o sedare intravenoasă, deci generală, pe care a administrat-o un medic de anestezie şi terapie intensivă, deci nu un stomatolog, a fost o echipă practic. Din experienţă vă spun că, dacă a fost o problemă, a fost o problemă legată de această anestezie general”, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti, dr. Dragoş Stanciu.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp