
Anul acesta, ca de altfel în fiecare an, primarul comunei Oarja, Constantin Bîlea a finalizat lucrările de infrastructură pe mai multe străzi. Astfel, multe dintre străzile din comună au fost modernizate și asfaltate iar cetățenii beneficiază de condiții de înaltă calitate. Totul a fost posibil prin multă muncă și dăruire, calități pe care edilul comunei vrea să le pună în slujba cetățenilor. Și, promite că nu se va opri aici, ci va continua seria investițiilor astfel încât comuna să se ridice la standarde europene.
”Modernizarea infrastructurii din comuna Oarja este una din prioritățile mele. Știu că se vor supăra unii dintre dumneavoastră, acolo unde încă nu a ajuns asfaltul, dar vă promit că voi face tot posibilul ca fiecare stradă să beneficieze de condiții civilizate de viață. Nu avem un buget care să ne permită să facem minuni peste noapte, însă aveți încredere că nu voi lăsa pe nimeni în urmă. Suntem cu toții cetățeni ai acestei localități și trebuie să beneficiem în aceiași măsură de o viață normală. Seară bună, oameni dragi!”, a declarat recent edilul comunei Oarja.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
