ULTIMĂ
ORĂ

PERCHEZIȚII masive în patru județe! Zeci de persoane SĂLTATE de mascați! Acuzații extrem de grave!

PERCHEZIȚII masive în patru județe! Zeci de persoane SĂLTATE de mascați! Acuzații extrem de grave!

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii DIICOT – Structura Centrală, au efectuat joi 19 percheziții domiciliare în București și în județele Giurgiu, Ilfov, Dâmbovița și Vaslui. Acțiunea a avut loc într-un dosar penal complex, vizând infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, proxenetism și mărturie mincinoasă.

CITEȘTE ȘI: Se SCHIMBĂ totul! Ce drepturi noi vor avea angajații? Modificări RADICALE din iunie!

Conform investigațiilor, trei membri ai aceleiași familii (doi bărbați și o femeie) ar fi pus bazele unei grupări infracționale în Capitală, începând cu anul 2021. Aceștia sunt suspectați că au obținut venituri ilegale de peste 300.000 de lei prin exploatarea sexuală a patru tinere în state din Europa de Vest.

Liderul grupului, un tânăr în vârstă de 26 de ani, s-ar fi ocupat de recrutarea victimelor. Acesta profita de vulnerabilitatea tinerelor și le inducea în eroare, determinându-le să practice prostituția în afara țării. Tot el era responsabil de logistica grupării, achiziționând biletele de avion și stabilind locațiile de cazare, tarifele și tipurile de servicii prestate.

„Victimele ar fi fost conduse în afara ţării de către un alt membru al grupului, o femeie, de 57 de ani, care ar fi asigurat transportul persoanelor vătămate la locaţiile de cazare, exercitând totodată activităţi de supraveghere şi control asupra acestora. Tot aceasta ar fi colectat sumele de bani obţinute din practicarea prostituţiei, pe care ulterior le-ar fi transferat către ceilalţi membri ai grupării aflaţi pe teritoriul României, unde cel de al treilea membru al grupului ar fi avut rolul de a le gestiona”, au precizat anchetatorii.

Cercetările au scos la iveală și alte ramificații ale activității infracționale. În intervalul 2020 – 2025, alți doi bărbați, de 30 și 48 de ani, ar fi exploatat trei tinere recrutate prin metoda „loverboy”. Acestea au fost alese din cauza lipsei de resurse materiale și a suportului familial.

„Şi aceste victime ar fi fost transportate şi adăpostite în diverse locaţii din Europa, unde prin acte de violenţă fizică şi psihică ar fi fost determinate să practice prostituţia în folosul material al persoanelor cercetate”, conform informațiilor furnizate de DIICOT.

PERCHEZIȚII masive în patru județe! Zeci de persoane SĂLTATE de mascați! Acuzații extrem de grave!

De asemenea, ancheta vizează alte șase persoane, cu vârste între 21 și 37 de ani, care ar fi înlesnit prostituția pentru șase tinere, atât pe teritoriul României, cât și în Marea Britanie. În cadrul aceluiași dosar, o femeie de 29 de ani este suspectată de mărturie mincinoasă după ce ar fi făcut declarații neadevărate în fața organelor de cercetare.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.