prima-proinstal
Obiectiv de Argeș

Procesul lui Nicolescu a început cu o amânare

Prima ședință de judecată după vacanță din dosarul în care fostul președinte al Consiliului Județean Argeș este acuzat că a luat bani europeni pentru reparația mai multor școli afectate de inundații inexistente s-a terminat cu o amânare. Magistrații au căzut de acord cu apărătorii inculpaților pentru un nou termen după audierea mai multor martori din dosar, printre care  fostul angajat PIC, Gheorghiță Pieca.

Recursul în cazul condamnării de nouă ani a lui Nicolescu nu a fost înregistrat

Vă reamintim că acest proces a fost trimis spre rejudecare la Curtea de Apel București de către Instanța Supremă. La ultimul termen de judecată, instanța a respins și cererea unora dintre apărători de a pune la dispoziție mandatele de interceptare emise în acest caz, dar și solicitarea de efectuare a unei expertize contabile formulată de Gheorghe Dumitrache. Au fost și alte lucruri cu care magistrații Curții de Apel București au fost de acord sau nu:  ”Încuviințează cererea de copiere a suporților tehnici privind interceptarea convorbirilor telefonice. Prorogă discutarea probei privind expertiza tehnică privind veridicitatea și autenticitatea convorbirilor telefonice interceptate, după indicarea,în concret, a pasajelor contestate. Încuviințează pentru procurorul DNA și inculpații Gheorghe Cornel  Penescu, Florian Despan, Călin Ion Andrei și Gheorghe Nicuț administrarea probei cu înscrisuri. Cu privire la cel de-al doilea proces în care Nicolescu a fost condamnat la nouă ani de închisoare cu executare, în dosarul Căteasca, recursul nu a fost deocamdată înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție deși decizia a fost cu siguranță atacată. 

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs