prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Regina Maria nu mai cumpără Muntenia Hospital! Un alt colos medical a semnat contractul de achiziție!

Muntenia Hospital din Piteşti, cel mai mare spital privat din judeţul Argeş, fondat şi administrat până în prezent de SIF Muntenia a fost scos la vânzare. După ce conducerea rețelei de spitale Regina Maria decis să se retragă, MedLife a anunțat că intenționează să achiziționeze pachetu majoritar, potrivit unui comunicat de presă remis de companie.

„Med Life continuă planurile de dezvoltare și anunță semnarea contractului de achiziție pentru pachetul majoritar de acțiuni (99,76) al celui mai mare spital privat din județul Argeș, Muntenia Hospital. Tranzacția MedLife urmează să fie analizată de către Consiliul Concurenței.

Cu o experiență de peste 10 ani pe piață serviciilor medicale, Muntenia Hospital asigură pacienților din sudul țării soluții moderne pentru investigații, tratamente medicale și intervenții chirurgicale, în regim de spitalizare de zi și spitalizare continuă. Unitatea dispune de un bloc operator cu 4 săli de operație, un centru de radiologie și imagistică de înaltă performanță (CT, RMN, DEXA, mamograf digital) și un laborator propriu de analize medicale, acreditat RENAR. Spitalul localizat în Pitești acoperă un spectru larg de specialități medicale și chirurgicale și se află în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru servicii de spitalizare de zi și continuă” se arată în comunicatul de presă.

Potrivit reprezentanților companiei, la nivelul anului anului trecut Muntenia Hospital a înregistrat o cifră de afaceri de 5,5 milioane euro.

Declarațiile conducerii MedLife:

„Așa cum am anunțat deja acționarii noștri, continuăm procesul de consolidare și dezvoltare al Grupului MedLife la nivel național și ne bucurăm să anunțăm semnarea unui nou parteneriat în sudul țării – Muntenia Hospital, cel mai mare spital privat din județul Argeș. Noul parteneriat se va traduce în extinderea portofoliului nostru de servicii în regiune – astfel, pe lângă serviciile în regim de ambulatoriu, imagistică și laborator, argeșenii vor putea beneficia și de tratamente chirurgicale complexe și spitalizare la cele mai înalte standarde”, a declarat Dorin Preda, Executive Director al MedLife Group.

„Semnarea noului parteneriat este încă un pas important care vine să susțină angajamentul nostru, de a face împreună România bine, cu grijă și empatie față de pacienții noștri. Ne-am extins serviciile în zona de wellness, dar și în zona de asigurări, devenind astfel primul și cel mai mare integrator de servicii medicale la nivel național cu know how 100% românesc. De la prevenție și welness în regim de retail sau de abonamente medicale, la intervenții complexe și spitalizare oferite în regim fee for service sau de asigurare medicală, oferim soluții complete în beneficiul pacientului român. Practic, punem laolaltă medici și specialiști români, tehnologie de ultimă generație și expertiza noastră, a celui mai mare integrator de servicii medicale private din România, cu obiectivul de a contribui la o îmbunătățire a calității vieții și a oferi soluții medicale complete, acasă, în România” , a declarat Mihai Marcu, Președinte & CEO MedLife Group.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs