ULTIMĂ
ORĂ

ȘOC! FABRICĂ de printat BANI într-un sat uitat de lume! Milioane de EURO pe bandă rulantă! 

ȘOC! FABRICĂ de printat BANI într-un sat uitat de lume! Milioane de EURO pe bandă rulantă! 

O rețea internațională de falsificatori de monedă a fost destructurată de autorități după ce a pus pe picioare o tipografie clandestină în localitatea suceveană Burla. Potrivit datelor din anchetă, prezentate de Observator, gruparea formată din trei români și un cetățean italian a reușit să producă peste 1,2 milioane de euro falși, banii fiind destinați pieței din Bulgaria.

CITEȘTE ȘI: Vestea pe care o așteptau toți angajații: Se introduce săptămâna de lucru de 4 zile! CRIZA combustibilului schimbă regulile! S-a DECIS ACUM!

Suspecții au fost monitorizați pas cu pas până la Sofia, unde polițiștii au intervenit în momentul în care aceștia încercau să plaseze bancnotele contrafăcute. În urma flagrantului, asupra membrilor grupării a fost descoperită suma record de 1,2 milioane de euro, dar și un kilogram de cocaină.

Fabrica de bani funcționa într-o locuință aflată în construcție din satul Burla, o comunitate cu aproximativ 2.000 de locuitori. Acolo, ofițerii de la combaterea criminalității organizate au descoperit imprimante performante și stocuri mari de bancnote false, ascunse între pereții clădirii. Gruparea ar fi început activitatea anul trecut, importând sute de kilograme de hârtie specială pentru a tipări bancnote de 50 și 100 de euro.

Roluri bine stabilite în interiorul grupării

Anchetatorii au stabilit că liderul rețelei era Valentin Juravle, cel care a asigurat logistica și aparatura necesară tipăririi. Rolul de „instructor” i-a revenit italianului Gaetano Silvestri, figură cunoscută în bazele de date Interpol pentru infracțiuni similare. Acesta îi învăța pe ceilalți membri cum să producă banii și se ocupa de punerea lor în circulație, profitând de faptul că Bulgaria a adoptat recent moneda europeană.

În timpul perchezițiilor la domiciliul liderului, tatăl acestuia a declarat că nu știe nimic despre activitățile ilegale ale fiului său. „Au zis că ei controlează ceva în legătură cu bani falşi, aparatură ceva bani falşi”, a spus bărbatul, adăugând: „Nu ştiu unde, să mă chemaţi şi pe mine să îi văd – râde – măcar să îi văd, nu am văzut în viaţa mea 100 de mii, dar milioane”.

Transportul banilor către țara vecină s-a realizat cu două autoturisme care circulau la distanță unul de celălalt. Un taxi era utilizat pentru a transporta geanta cu bani, în timp ce un autoturism de lux, condus de Juravle, avea rol de antemergător pentru a detecta eventualele filtre de poliție. „Au fost depistaţi în Sofia în timp ce deţineau şi transportau o cantitate impresionantă de bancnote false cu cupiură de 100 de euro – 1 milion 200.000 bani falşi şi o cantitate de cocaină”, a precizat George Drăgan.

În parcarea unui mall din Sofia, doi dintre români, Viron Caramidaru și Ionel Tue, au fost prinși în timp ce îi predau banii unui complice bulgar. În paralel, Gaetano Silvestri a fost reținut într-un cartier de lux din capitala Bulgariei, iar Valentin Juravle a fost interceptat ulterior pe teritoriul României. „Operaţiunea cu această grupare a început acum o lună. Rezultatul acestei munci intense alături de poliţiştii români, acum o săptămână, acest grup a fost identificat prima dată în Bulgaria”, a explicat un reprezentant al poliției bulgare.

Cine este Valentin Juravle

Numele lui Valentin Juravle este unul cunoscut în dosarele penale din Suceava. Acesta este cel care a denunțat-o pe judecătoarea Ana Maria Chirilă, acuzată de legături cu interlopii și consum de substanțe interzise. De asemenea, el este suspectat și de implicare într-un jaf de peste un milion de euro comis în 2022, când o mașină cu produse electronice a fost atacată.

Pentru a evita riscul de a primi bani contrafăcuți, Banca Centrală Europeană recomandă utilizarea metodei „atinge, priveşte, înclină”. Bancnotele autentice au o textură specifică, elemente în relief și holograme care își schimbă aspectul la înclinare. Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, a subliniat importanța verificării oficiale: „Toate aceste elemente de protecţie sunt binecunoscute de organele de ordine, cât şi de bănci şi dacă aveţi suspiciuni legate de o bancnotă mergeţi la o bancă, ele au aparate care pot identifica o bancnotă falsă”.

Istoria falsificării de bani în România îl menționează ca figură centrală pe Radu Theodor Croitoru, care a reușit timp de șase ani să producă mii de bancnote de 100 de lei, păcălind chiar și instituții de securitate.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.