ULTIMĂ
ORĂ

Specializarea Jurnalism din cadrul UPIT are, din nou, recunoaștere națională!

Consiliul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) a acordat grad de Încredere și menținerea acreditării pe o perioadă de cinci ani, reprezentând calificativul maxim, în urma vizitei de evaluare a programului de studii Jurnalism, din cadrul Facultății de Științe Socio-Umane, Universitatea din Pitești. „Acest aviz favorabil ne onorează și certifică calitatea actului educațional al unui colectiv de cadre didactice tinere, dedicate învățământului superior. Eforturile de până acum ne-au fost răsplătite pe deplin, însă urmează o perioadă de cinci ani de muncă în cercetare, de formare a unor noi generații de specialiști în Comunicare și Jurnalism, de întărire a echipei de profesori, dar și de asigurare a calității prin obținerea unor dotări noi și în pas cu tehnologia”, a declarat conf.univ.dr. Georgiana Drăghici, prodecan al facultății și cadru didactic la specializarea Jurnalism. Decizia ARACIS mai prevede școlarizarea a 40 de studenți pe an, care vor obține titlul de licențiat în Științele Comunicării, specializați în Jurnalism. Programul de studiu Jurnalism a fost înființat în anul 2001, iar precedenta vizită de evaluare a ARACIS a avut loc în anul 2009, atunci când profilul a obținut acreditarea pentru perioada 2009-2014.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.