prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Stimulentul pentru nou născuți – respins din nou la vot în CL Pitești!

Stimulentul pentru nou născuți – respins din nou la vot în CL Pitești! Astăzi, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Pitești a fost supus la vot proiectul de hotărâre al PNL care prevede introducerea stimulentului de 2500 de lei la nașterea unui copil. Pentru că a fost deja picat o dată, liberalii au strâns, de la ultima ședință și până acum, peste 8000 de semnături de la piteșteni în favoarea aprobării acestui proiect care susține natalitatea. Suplimentul pentru nou-născuți se propune a fi acordat tinerelor familii cu domiciliul în Pitești la nașterea unui copil. Proiectul de hotărâre a fost picat cu 11  voturi împotrivă, șapte abțineri și numai patru voturi pentru, cele ale consilierilor liberali.

„Numai la Pitești funcționează o altă lege”

mihai cotet 300x169 1„Numai la Pitești funcționează o altă lege. Avem o lege care funcționează la Brăila, la București. Au comandă politică, dar haideți să respectăm aceste condiții. Nu există nicio lege care să susțină că acest proiect este ilegal. Proiectul este perfect legal. Aceste semnături merită un răspuns. Ce le vom spune celor 8.000 de oameni? Le vom spune că da sau nu? Am aici o hotărâre votată în Consiliul Local Constanța, inițiat de consilierii PSD Constanța, care se referă la același proiect și are la bază aceeași legislație” a spus Mihai Coteț, consilier local, președinte PNL Pitești.

CITEȘTE ȘI: CUM VA ARĂTA NOUL SPITAL MUNICIPAL DIN PITEȘTI! VIDEO DE EXCEPȚIE!

Apostoliceanu e1594984564625 150x150 1„Am citit avizele negative date de Primăria Pitești și DAS. Noi nu am folosit asistența socială, dar s-au dat avizele pe legislația asistenței sociale privind condițiile de defavorizare. Noi nu am cerut acest lucru. Este ca un premiu precum dăm cuplurilor care au împlinit o anumită vârstă, pentru piteștenii centenari. Noi vrem să le dăm un premiu cuplurilor care nasc un copil, chiar dacă au un venit sau altul.” a adăugat Sorin Apostoliceanu, consilier PNL.

Președintele Senatului României a făcut apel la toate partidele pentru susținerea proiectului

 „PSD a blocat până acum acest proiect. De neînțeles această atitudine din moment ce beneficiarii sunt cei care au devenit proaspeți părinți. Și în contextul în care numeroase alte localități din țară, inclusiv cu administrații social-democrate, prevăd acest stimulent pentru nou-născuți. La Ploiești, Târgu Mureș, Bacău, Galați, Brașov, Slobozia sau Reșița se poate! Se poate și la București, unde se dau 2.500 de lei … la fel cum prevede și proiectul consilierilor locali liberali pentru Pitești! De ce nu se poate și la Pitești? Comunitatea locală dorește acest proiect. Dovadă că peste 8000 de persoane au semnat ca acest stimulent să fie aplicat și la Pitești. Dar, mai ales că, din ce în ce mai mulți oameni răspund DA la campania nostră de strângere de semnături.”, a declarat liderul liberalilor argeșeni, Alina Gorghiu, președinta Senatului României.

Aceasta i-a îndemnat pe toți membrii CL Pitești, indiferent de partid, să asculte vocea cetățenilor și să voteze proiectul PNL, fără a pune orgoliul partidului lor deasupra interesului comunității locale.

PNL Pitești nu va renunța la acest proiect! Vom continua să strângem semnături și vom folosi toate pârghiile instituționale pentru a reuși să aducem mai mul bine în viața celor cu copii nou-născuți.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs