ULTIMĂ
ORĂ

Totul se schimbă de mâine! Câți bani vor încasa angajații care se îmbolnăvesc și intră în concediu medical?

Totul se schimbă de mâine! Câți bani vor încasa angajații care se îmbolnăvesc și intră în concediu medical?

Începând cu 1 august 2025, intră în vigoare un pachet de modificări fiscale semnificative, în special în ceea ce privește concediile medicale, potrivit Legii nr. 141/2025. Autoritățile justifică schimbările prin creșterea alarmantă a numărului de concedii medicale, dar și prin costurile tot mai ridicate ale sistemului sanitar.

CITEȘTE ȘI: Astăzi! Se deschide ultima porțiune a DEx Pitești – Craiova! A fost anunțată ora exactă!

„Această schimbare era necesară. Sunt foarte multe cazuri care, în urma verificărilor, par a fi fictive. Prin noile măsuri, sperăm să economisim peste jumătate de miliard de lei, bani ce vor fi redirecționați către nevoile reale din sănătate”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-o conferință de presă.

Indemnizațiile, diferențiate în funcție de durata concediului

Până acum, indiferent de durata concediului medical pentru boală obișnuită, salariații primeau o indemnizație de 75% din baza de calcul. Începând cu luna august, aceasta va fi diferențiată:

  • 55% pentru concedii de până la 7 zile

  • 65% pentru concedii de 8–14 zile

  • 75% pentru concedii mai lungi de 15 zile

Excepție de la aceste reguli fac afecțiunile grave precum tuberculoza, SIDA, cancerul sau bolile cardiovasculare, care vor beneficia în continuare de indemnizații de 100% sau valori speciale, conform legislației în vigoare.

Exemplu concret: Cât primești dacă te îmbolnăvești

Pentru o salariată cu un salariu brut de 7.600 lei/lună, indemnizația va varia astfel:

  • 7 zile concediuIndemnizație netă: 822 lei

  • 8 zile concediuIndemnizație netă: 1.110 lei

  • 15 zile concediuIndemnizație netă: 2.401 lei

Extinderea obligației de plată a CASS

O altă schimbare majoră este extinderea obligației de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), în cotă de 10%, reținută la sursă din indemnizațiile primite de:

  • Părinții aflați în concediu pentru creșterea copilului

  • Beneficiarii de indemnizație de șomaj

  • Persoanele care primesc venit minim de incluziune

Adio coasigurare gratuită

Guvernul a eliminat sistemul de coasigurare gratuită. De la 1 septembrie 2025, soțul, soția sau părinții fără venituri proprii, aflați în întreținerea unui salariat, nu vor mai fi automat asigurați medical fără contribuție. Persoana asigurată va putea plăti în numele acestora o contribuție anuală de 10% din 6 salarii minime brute, prin declarația unică.

Cine rămâne totuși asigurat fără contribuție?

  • Bolnavii oncologici incluși în programe naționale de sănătate – vor rămâne asigurați indiferent de venit.

  • Alte categorii de bolnavi incluși în programe naționale – vor beneficia de asigurare doar pe perioada tratamentului.

  • Pensionarii cu venituri peste 3.000 lei – vor plăti CASS pentru suma care depășește acest plafon, inclusiv pentru pensiile administrate privat.

Durata maximă a concediului medical

Concediul medical rămâne limitat la 183 de zile pe an, cu excepția cazurilor grave, unde poate fi prelungit până la 12 luni. Concediile medicale aflate în derulare până la 1 august 2025 nu vor fi afectate de noile reglementări.

Noile reglementări vin cu reduceri semnificative ale indemnizațiilor pentru concedii scurte și extind contribuția la sănătate către categorii care, până acum, beneficiau de scutiri. Măsurile vizează, în principal, limitarea abuzurilor și eficientizarea cheltuielilor bugetare din sistemul de sănătate. Rămâne de văzut cum vor fi aplicate în practică și dacă obiectivul anunțat – o economie de peste 500 de milioane de lei – va fi atins.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.