ULTIMĂ
ORĂ

Tragedie imensă! Un copil de 12 ani a murit. Ce a putut să facă șoferul imediat după impact e strigător la cer!

Un accident rutier grav a avut loc în municipiul Fetești, soldat cu decesul unui minor de 12 ani și rănirea unui tânăr de 22 de ani, după ce mopedul pe care circulau a fost lovit de un autoturism.

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ialomița a transmis, luni seară, detaliile evenimentului petrecut pe strada Călărași. Potrivit oamenilor legii, un bărbat în vârstă de 31 de ani, aflat la volanul unei mașini, a lovit din spate mopedul care se deplasa în aceeași direcție, în fața sa. Circumstanțele exacte urmează să fie clarificate în cadrul anchetei.

Conform informațiilor preluate de la News.ro, victimele nu ar fi fost echipate corespunzător, iar șoferul autoturismului a părăsit zona imediat după coliziune.

”Pe moped s-ar fi deplasat două persoane, care nu ar fi purtat elemente reflectorizante şi nici elemente de protecţie. Imediat după impact, conducătorul auto implicat a părăsit locul producerii accidentului fără încuviinţarea organelor de cercetare penală. Acesta s-ar fi întors la scurt timp în zona producerii evenimentului rutier, fiind identificat de către poliţişti”, au precizat reprezentanții Poliției.

Impactul a fost fatal pentru pasagerul de pe moped, un copil de 12 ani, care a decedat în urma leziunilor suferite.

”De asemenea, conducătorul mopedului, un tânăr de 22 de ani, a necesitat îngrijiri medicale fiind transportat la cea mai apropiata unitate spitalicească. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o concentraţie de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre bilogice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a concentraţiei de alcool în sânge”, a mai transmis sursa citată.

Verificările polițiștilor au scos la iveală că și tânărul care conducea mopedul consumase alcool, aparatul etilotest indicând în cazul său o valoare de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma incidentului, șoferul mașinii a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.