Veste mare primită de Gică Popescu! Află despre ce este vorba!

16
gica_popescu, condamnare, eliberare, arest

Condamnat la 3 ani o lună și 20 de zile de închisoare, în ”Dosarul Transferurilor”, Gică Popescu a primit în sfârșit o veste bună. Comisia Juridică a penitenciarului Jilava i-a aprobat solicitarea de eliberare condiționată, cazul “Baciului” urmând a merge în instanță. Rămâne de văzut dacă fostul căpitan al naționalei va primi un răspuns favorabil în instanță. Dacă acest lucru se va întâmpla, Popescu ar putea fi eliberat până la finalul anului. Dintre cele 8 persoane condamnate la închisoare în “Dosarul Transferurilor”, Popescu ar fi al treilea care ar putea fi eliberat, după Jean Pădureanu și George Copos. Fostul conducător al Gloriei a fost eliberat din cauza problemelor mari de sănătate, iar Copos a părăsit închisoarea după ce a executat o treime din pedeapsă. În ianuarie 2015, Comisia de la Penitenciarul Rahova a aprobat eliberarea condiţionată a lui George Copos, dar Judecătoria Sectorului 5 a respins cererea omului de afaceri. Copos a depus contestație, dorind să arate că s-a reeducat în perioada în care a fost închis și a avut câștig de cauză, fiind eliberat în cele din urmă. George Copos, Mihai Stoica, Gică Popescu, Ioan Becali, Victor Becali, Cristi Borcea, Jean Pădureanu şi Gigi Neţoiu sunt cei 8 condamnați în “Dosarul Transferurilor”, anunță DigiSport.