
Guvernul pregătește o ordonanță de urgență menită să accelereze absorbția a aproximativ 11 miliarde de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri că măsura este necesară pentru a garanta implementarea proiectelor europene înainte de termenul limită din luna august.
Noul act normativ introduce un mecanism de plăți rapide, efectuate direct prin Ministerul Finanțelor, pentru a scurta termenele de verificare a dosarelor de finanțare. În prezent, aceste proceduri administrative pot dura câteva luni, riscând să întârzie execuția lucrărilor.
„Legat de absorbția de fonduri europene și am anunțat că luni seara guvernul va adopta o ordonanță care va permite finanțarea proiectelor europene prin plăți rapide direct de la Ministerul de Finanțe, în așa fel încât procedurile de verificare, care astăzi durează câteva luni, să nu lungească proiectele și să le putem termina până la sfârșitul lunii august”, a explicat premierul Ilie Bolojan.
O altă componentă a proiectului vizează sprijinirea autorităților locale care se confruntă cu dificultăți financiare în acoperirea costurilor suplimentare. Astfel, Guvernul va deschide o linie de creditare de 2 miliarde de lei prin Trezorerie, sumă destinată cheltuielilor neeligibile pe care primăriile nu le pot achita din resurse proprii.
„De asemenea, o linie de finanțare de 2 miliarde de lei pentru acoperirea prin credite, din trezorerie, a cheltuielilor neeligibile a acestor proiecte, multe dintre primării având cheltuieli suplimentare care nu sunt acoperite din fonduri europene și pentru care nu au capacitate financiară”, a detaliat șeful Executivului.
Ilie Bolojan și-a exprimat încrederea că, prin simplificarea acestor proceduri, proiectele de infrastructură și dezvoltare vor fi finalizate la timp, inclusiv cele din regiunile vizate de vizita sa oficială.
„În sensul acesta, sper că la finalul lunii august proiectele care sunt și în această regiune a țării vor fi finalizate în localitățile din cele două județe, în așa fel încât să creăm condiții mai bune de viață”, a conchis liderul Guvernului, conform sursei citate.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
