ULTIMĂ
ORĂ

Vești bune pentru pensionarii din România! Cu cât le vor crește veniturile în 2026?

Vești bune pentru pensionarii din România! Cu cât le vor crește veniturile în 2026?

Schimbări majore se anunță pentru pensionarii din România în următorii doi ani, potrivit declarațiilor făcute de Ciprian Nicolae Văcaru, secretar de stat în Ministerul Muncii, la Congresul Național pentru Îmbătrânire Activă. Oficialul a detaliat atât variantele analizate privind indexarea pensiilor, cât și măsurile tranzitorii care ar putea aduce bani în plus pentru anumite categorii de beneficiari.

CITEȘTE ȘI: Doliu imens în primăria Pitești! Angajat mort la serviciu!

Unul dintre cele mai importante anunțuri privește contribuția la sănătate (CASS) aplicată în prezent pensiilor care depășesc 4.000 de lei. Conform lui Văcaru, această prevedere legislativă nu va mai fi valabilă după data de 31 decembrie 2026.

„Legea în vigoare referitoare la reținerea a 10% pentru sănătate din pensiile de peste 4.000 lei nu se va mai aplica după data de 31 decembrie 2026”, a precizat secretarul de stat.

Astfel, de la 1 ianuarie 2027, pensionarii cu pensii mai mari de 4.000 de lei vor încasa sumele integrale, fără contribuția de 10% reținută în prezent.

Indexarea pensiilor: 2026 sau 2027?

În privința indexării pensiilor, subiect esențial pentru veniturile vârstnicilor, în Coaliție există mai multe scenarii. O parte dintre lideri își doresc ca majorările să fie aplicate chiar de la începutul anului 2026. Totuși, Văcaru atrage atenția că această variantă s-ar putea să nu fie fezabilă.

„O parte a Coaliției își dorește ca indexarea să se întâmple în 2026. Nu știu dacă va fi posibil. De la 1 ianuarie 2027 se vor indexa pensiile și va ieși CASS-ul”, a explicat oficialul.

În cazul în care indexarea nu poate fi realizată în 2026, autoritățile iau în calcul o soluție alternativă: acordarea unor plăți unice (one-off), după modelul celor oferite în 2025.

Plăți suplimentare pentru pensionari în 2026

Dacă indexarea amânată nu poate fi evitată, pensionarii cu venituri reduse ar putea beneficia de noi ajutoare financiare. Măsura ar replica schema aplicată în 2025, când beneficiarii au primit 800 de lei, în două tranșe egale, de Paște și de Crăciun.

„Măcar să venim cu acele sume de one off pe care le-am acordat și în 2025”, a precizat Văcaru.

Aceste plăți au rolul de a compensa temporar întârzierea indexării și de a sprijini categoriile vulnerabile în perioadele de cheltuieli crescute.

Vești bune pentru pensionarii din România! Cu cât le vor crește veniturile în 2026?

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a anunțat deja calendarul de plată pentru luna decembrie 2025. Dat fiind contextul sărbătorilor de iarnă, pensiile vor fi virate mai devreme decât în mod normal, pentru a preveni întârzierile logistice.

Programul special va acoperi:

  • Pensionarii care primesc banii prin cont bancar
  • Beneficiarii care încasează pensia prin Poșta Română

În plus, în aceeași lună, unii pensionari vor primi și a doua tranșă a primei speciale acordate în 2025, ceea ce va suplimenta considerabil veniturile de final de an.

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.