
Golirea barajul Vidraru a împărțit internetul în două! Amenințări și înjurături, teorii conspiraționiste!
Barajul Vidraru intră în reparații iar pentru asta autoritățile au început golirea integrală a acestuia, acțiune care a dat apă la moară iubitorilor de teorii ale conspirației care s-au întrecut în a bate câmpii și a emite ipoteze pe care niciun om normal la cap nu le-ar putea „înghiți pe nemestecate”. Apa din Vidraru este îmbuteliată și vândută la Paris, somni uriași vânduți pe mii de euro și, cel mai tare fake news, cantități imense de aur care vor ajunge la francezi sunt câteva dintre aberațiile de pe internet.
CITEȘTE ȘI: Atenție! Angajări în Creșele din Pitești! 13 posturi scoase la concurs!
Mai multe postări distribuite pe rețelele sociale au generat confuzie și panică, sugerând că Lacul Vidraru este golit pentru ca „francezii să pună mâna pe aurul de pe fundul acumulării de apă”. Un exemplu este o postare care afirmă: „Suntem o țară bogată, o țară lăsată de Nicolae Ceaușescu… țara noastră se duce încetul cu încetul” și pune întrebarea capcană: „Zona este bogată în aur aluviinar, de asta vor să golească barajul Vidraru?”
Pe TikTok și alte platforme, clipuri generate de AI au fost însoțite de comentarii alarmante: „E mult aur, e mult de furat la Vidraru. Se golește barajul și … dispar comorile”. Reacțiile nu au întârziat: unii utilizatori au scris, cu majuscule și greșeli ortografice, că „APA ROMÂNIEI ESTE A FRANȚEI TOCMAI DE ACEEA VOR SECA TOATE LACURILE PTR AUR ȘI APA SCUMPĂ”.
Golirea lacului, parte dintr-un proiect de retehnologizare
Realitatea este cu totul alta, simplă și tehnică. Primăria orașului Curtea de Argeș a anunțat că Lacul Vidraru este golit complet pentru prima dată de la darea sa în exploatare, în 1966. Operațiunea, începută pe 1 august 2025, este realizată de Hidroelectrica și se va desfășura în mai multe etape, urmând să se finalizeze pe 28 februarie 2026. Procedura face parte din proiectul de retehnologizare a Amenajării Hidroenergetice Vidraru, contractul fiind adjudecat de asocierea Electromontaj – Koncar Engineering Co. Ltd. – Butan Grup, cu o valoare de 188,3 milioane euro fără TVA. Scopul principal al golirii lacului este siguranța barajului și permiterea intervențiilor asupra echipamentelor hidromecanice.
Vidraru este un lac cu rol energetic, turistic și istoric
Lacul artificial Vidraru, creat în 1965, are o suprafață de 893 de hectare și un volum total de 465 milioane metri cubi. Este utilizat pentru producția de energie electrică, prevenirea inundațiilor și irigații, dar reprezintă și un punct de atracție turistică important, fiind folosit pentru recreere, sporturi și pescuit.
În online circulă și povești despre un sat inundat pentru crearea lacului. În realitate, sub apele Vidrarului se află rămășițele unei colonii de muncitori inundate intenționat la umplerea acumulării, proces care a durat aproape un an, pe o lungime de 14 kilometri și o suprafață de 870 de hectare.
În timp ce rețelele sociale sunt invadate de zvonuri și pamflete despre „aurul ascuns” din Vidraru, autoritățile subliniază că golirea lacului este o procedură tehnică, necesară pentru retehnologizarea și siguranța barajului. Aurul, însă, rămâne doar un mit urban.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
