ULTIMĂ
ORĂ

Mobilizare totală la Vidraru, sub conducerea prefectului Ioana Făcăleață! Se întâmplă astăzi!

Mobilizare totală la Vidraru, sub conducerea prefectului Ioana Făcăleață! Se întâmplă astăzi!

Prefectul județului Argeș, Ioana Făcăleață, conduce astăzi un amplu exercițiu de deversare controlată a apei din lacul de acumulare Vidraru. Acțiunea se desfășoară între orele 7:00 și 18:00 și are scopul de a verifica modul în care albia râului Argeș poate prelua volume mari de apă în siguranță.

CITEȘTE ȘI: Cutremurător! O nouă tragedie lovește familia lui Adrian, bărbatul din Mioveni, mort în accident pe Valea Oltului! 

Ioana Făcăleață a dispus mobilizarea tuturor instituțiilor implicate, subliniind că siguranța oamenilor este prioritatea absolută. Peste 200 de persoane participă la exercițiu, reprezentând Hidroelectrica, Administrația Bazinală de Apă Argeș–Vedea, Poliția, Jandarmeria, ISU Argeș, ANPA, Direcția Silvică, Agenția pentru Protecția Mediului și primăriile Arefu și Corbeni.

Sub coordonarea prefectului, a fost instituit Centrul de comandă și coordonare la Primăria Corbeni. Zona este supravegheată permanent, inclusiv din aer, cu ajutorul a cinci drone. Prefectul se află în teren pe tot parcursul zilei pentru a monitoriza personal fiecare etapă a exercițiului.

„Am cerut ca toți angajații instituțiilor cu atribuții să fie prezenți în dispozitiv, gata de intervenție în orice moment. Nu voi tolera nicio abatere. Siguranța oamenilor și a gospodăriilor este prioritatea mea absolută”, a declarat Ioana Făcăleață.

v2 v1

Exercițiul pregătește lucrările de retehnologizare a Amenajării Hidroenergetice Vidraru, programate să înceapă în luna decembrie. Pe parcursul zilei se eliberează cantități diferite de apă, cu debite în creștere, pentru a testa reacția sistemului hidrotehnic în condiții reale.

Prefectul a făcut și un apel ferm către locuitori și turiști să nu se apropie de albia râului Argeș pe durata exercițiului. Populația a fost informată prin adunări publice, panouri, vizite din casă în casă și un mesaj Ro-Alert transmis în această dimineață.

Prin această acțiune, Ioana Făcăleață demonstrează o implicare directă și o abordare fermă în gestionarea situațiilor de risc, consolidând măsurile de prevenire a incidentelor hidrologice la barajul Vidraru.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.