
Circulația rutieră pe drumul național DN 11, care leagă localitățile Brașov și Târgu Secuiesc, este complet blocată duminică în urma unui carambol în care au fost implicate șapte autoturisme. Evenimentul rutier a avut loc în județul Covasna, pe raza localității Dalnic, informează G4Media.
Conform datelor furnizate de Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, accidentul s-a produs la kilometrul 44+300 de metri. În prezent, două persoane primesc îngrijiri medicale la fața locului și sunt evaluate de echipele de intervenție, însă nu au fost oferite încă informații clare despre gravitatea rănilor suferite, transmite MEDIAFAX.
Autoritățile au decis oprirea traficului pe ambele sensuri de mers pentru a permite intervenția echipelor de salvare și cercetarea locului faptei. Se estimează că circulația autovehiculelor va putea fi reluată în condiții normale după ora 15:00.
Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele exacte și circumstanțele în care s-a produs acest accident în lanț.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
