
ÎNFIORĂTOR! CINCI TINERI, printre care și o fată de 14 ani, duși de urgență la spital! S-au înfipt cu mașina într-un cap de pod!
Un accident rutier s-a produs duminică dimineață, în satul Davideni, comuna Țibucani, județul Neamț. Cinci persoane, printre care o adolescentă de numai 14 ani, au fost rănite după ce autoturismul în care se aflau a părăsit șoseaua și a ajuns în șanț.
CITEȘTE ȘI: VEȘTI EXTRAORDINARE! Ambulanța Argeș face ANGAJĂRI! Ce POSTURI au fost scoase la CONCURS?
Alarma s-a dat la ora 04:03, printr-un apel la 112. La fața locului au fost trimise echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Târgu-Neamț, ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.
Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț, în autoturism se aflau trei tineri, în vârstă de 18, 19 și 22 de ani, și două fete, de 14 și 18 ani.
Când au ajuns salvatorii, toate cele cinci persoane reușiseră să iasă din mașină. Acestea au fost evaluate și au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SAJ și SMURD, fiind ulterior transportate la spital pentru investigații și tratament.
Pompierii au luat măsuri pentru prevenirea unui incendiu
Pe lângă acordarea primului ajutor, pompierii au asigurat și măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor, pentru eliminarea riscurilor suplimentare în urma accidentului.
Cauzele și împrejurările exacte în care autoturismul a părăsit partea carosabilă urmează să fie stabilite de autoritățile competente.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
