
Polițiștii argeșeni au demarat căutări ample pentru găsirea unei tinere mame de 26 de ani din comuna Corbi, care a plecat de acasă alături de cei trei copii minori ai săi.
Potrivit IPJ Argeș, este vorba despre Bărboiu Nicoleta, în vârstă de 26 de ani. Sesizarea privind dispariția a fost făcută sâmbătă, 24 octombrie, la Secția de Poliție Rurală Domnești. Femeia ar fi plecat voluntar de la domiciliu, luându-i cu ea pe cei trei copii, cu vârste de 6 ani, 3 ani și 1 an.
Cazul a fost preluat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, care efectuează în prezent verificări pentru depistarea celor patru. Totodată, semnalmentele și informațiile au fost transmise către toate structurile de poliție din județ și către alte instituții cu atribuții de legitimare a persoanelor.
Tânăra are aproximativ 1,60 m înălțime, 50 de kg, păr șaten și ochi căprui. În momentul în care a plecat de acasă purta blugi albaștri și o geacă crem.
Oamenii legii fac apel la populație. Orice persoană care a văzut-o pe Bărboiu Nicoleta și pe cei trei copii sau care deține informații care pot contribui la găsirea lor este rugată să sune de urgență la 112 sau să contacteze Poliția Municipiului Curtea de Argeș la numărul 0248 721 519.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
