ULTIMĂ
ORĂ

ALERTĂ de VIITURI în ARGEȘ! E COD PORTOCALIU!

ALERTĂ de VIITURI în ARGEȘ! E COD PORTOCALIU!

Vremea ploioasă aduce noi probleme în mai multe zone din țară. Hidrologii au actualizat avertizarea de inundații și au emis un Cod portocaliu pentru râuri din județele Gorj, Mehedinți, Vâlcea și Argeș, unde sunt posibile viituri rapide, creșteri importante ale debitelor și depășiri ale cotelor de apărare.

CITEȘTE ȘI: ULTIMĂ ORĂ! Spitalul Mioveni face ANGAJĂRI! 75 de POSTURI scoase la CONCURS! 

Avertizarea este valabilă până luni, 2 noiembrie, la ora 12:00, iar populația din zonele vizate este îndemnată să manifeste prudență.

Cod portocaliu de inundații în Argeș și alte trei județe

Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), avertizarea Cod portocaliu este valabilă în intervalul 1 noiembrie, ora 18:00 – 2 noiembrie, ora 12:00.

În acest interval sunt prognozate scurgeri importante de apă de pe versanți, torenți și pâraie, formarea unor viituri rapide, precum și creșteri semnificative ale debitelor și nivelurilor râurilor.

Printre zonele aflate sub avertizare se numără:

  • Județul Gorj: râurile din bazinul Jiului, Gilortului și Oltețului;

  • Județele Gorj și Mehedinți: râul Motru și afluenții acestuia;

  • Județele Vâlcea și Argeș: afluenții Oltului, pe sectorul cuprins între confluența cu râul Lotru și Acumularea Ionești.

Hidrologii avertizează că pe aceste cursuri de apă pot fi depășite Cotele de apărare, existând riscul producerii unor inundații locale.

Cod galben de inundații în alte opt județe

Pe lângă avertizarea portocalie, INHGA a menținut și un Cod galben de inundații, valabil în perioada 1 noiembrie, ora 12:00 – 2 noiembrie, ora 18:00.

Sunt vizate cursuri de apă din județele Caraș-Severin, Gorj, Hunedoara, Mehedinți, Dolj, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Olt și Teleorman.

Printre râurile și bazinele hidrografice aflate sub atenționare se numără Cerna, Dunărea și afluenții săi mici, Desnățui, Jiu, Olt, Călmățui, Vedea și Argeș.

În județul Argeș, avertizarea Cod galben vizează și bazinul superior al râului Argeș, precum și anumite sectoare ale afluenților Oltului și Vedei.

Pericol și pe pâraiele mici

Hidrologii atrag atenția că fenomenele periculoase nu se limitează doar la râurile menționate explicit în avertizare. Viituri și creșteri rapide ale nivelurilor apei se pot produce inclusiv pe afluenții mai mici și pe cursurile de apă necadastrate din bazinele vizate.

Totodată, începând de duminică, 1 noiembrie, ora 12:00, a fost ridicată avertizarea hidrologică pentru celelalte bazine hidrografice incluse anterior în atenționări.

Autoritățile recomandă populației din zonele expuse să evite traversarea râurilor și pâraielor umflate, să nu se apropie de malurile instabile și să respecte indicațiile echipelor de intervenție.

Pericolul este cu atât mai mare în cazul viiturilor rapide, care se pot forma într-un timp scurt, mai ales în zonele de deal și de munte.

 
 
 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.