
Accident cu trei mașini pe DN 7, la Călinești. Două femei au ajuns la spital!
Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs astăzi, în jurul orei 18.00, pe DN 7, în comuna Călinești.
Potrivit primelor verificări efectuate de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Topoloveni, un tânăr de 22 de ani, din Leordeni, care conducea un autoturism pe direcția Călinești – Pitești, ar fi intrat în coliziune, posibil pe fondul nepăstrării distanței regulamentare, cu autoturismul care circula în fața sa.
Autoturismul lovit, condus de un bărbat de 57 de ani, din Călinești, a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de o femeie de 58 de ani, din Ștefănești.
În urma impactului, conducătoarea auto de 58 de ani și o pasageră de 23 de ani, aflată în autoturismul condus de aceasta, au suferit vătămări corporale și au fost transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Toți cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
