
În procesul cunoscut sub numele de „Dosarul Publitrans” aflat pe rolul Tribunalului București, fostul primar Tudor Pendiuc, se poate spune că a înregistrat o victorie spectaculoasă. Expertul desemnat de instanță nu aputut stabili în sarcina fostului edil sau a altui inculpat din dosar niciun prejudiciu.
Expertul se pare că a luat în calcul normele CECAR, iar potrivit acestora nu a putut stabili că Pendiuc sau alt inculpat în dosar a adus prejudicii, așa cum susțin procurorii .
Direcția Națională Anticorupție mai înregistrează în acest fel o înfrângere într-o speță carer părea la vremea respectivă unul din dosarele deceniului.
Reaminim că Tudor Pendiuc este trimis în judecată într-un dosar în care este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată. Problemele sale cu justiţia au început pe 6 noiembrie 2014, când procurorii DNA au descins la Primăria Piteşti, la vila edilului din municipiu şi la locuinţele unor alte persoane din acelaşi dosar suspectate de fapte de corupţie săvârşite în perioada 2007-2014, dar şi la sediile unor firme.
Dosarul vizează încheierea, executarea şi prelungirea contractului de asociere în participaţiune între societatea Consiliului Local Piteşti, Publitrans 2000 S.A. şi societăţile comerciale private CNCD şi Girexim Universal S.A, asociere care ar fi prejudiciat bugetul local al Municipiului Piteşti cu 6,3 milioane euro. În martie 2015, dată la care Tudor Pendiuc se afla în arest preventiv, edilul a fost trimis în judecată cu propunerea de menţinere a măsurilor preventive şi asigurătorii dispuse în cauză. Odată cu el, alte 12 nume din acelaşi dosar.
Tudor Pendiuc a petrecut 9 luni în arest, timp în care a acuzat probleme grave de sănătate şi a slăbit aproape 20 de kilograme. Pe 14 august 2015 edilul a fost eliberat din arestul preventiv, sub măsura controlului judiciar, iar o lună mai târziu şi-a reluat activitatea de primar.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
