ULTIMĂ
ORĂ

Circulație închisă pe strada Dumbravei din Pitești timp de 45 de zile. Traficul va fi deviat pe rute alternative!

Primăria Municipiului Pitești anunță că, începând de vineri, 30 mai 2026, circulația rutieră pe strada Dumbravei va fi închisă temporar, ca urmare a unor lucrări de modernizare a infrastructurii de canalizare.

CITEȘTE ȘI: Primarul Gentea a anunțat! Ce se întâmplă cu ștrandul din Costache Negri: DECIZIE de ultim moment pentru toți piteștenii! VIDEO!

Intervențiile fac parte din proiectul „Reabilitare colector DN 500 mm – str. Dumbravei”, inclus în programul de investiții al administrației locale pentru anul 2026. Lucrările vizează înlocuirea conductei principale de canalizare, precum și a racordurilor aferente.

Potrivit autorităților, restricția de trafic va fi menținută pentru o perioadă estimată de 45 de zile, termen care poate suferi modificări în funcție de evoluția lucrărilor și de condițiile din teren.

Pe durata intervențiilor, circulația rutieră va fi deviată pe traseul: strada Negru Vodă – Bulevardul Republicii – strada General Constantin Cristescu.

Reprezentanții Primăriei Pitești precizează că accesul auto și pietonal către proprietățile din zonă va fi asigurat pe toată perioada desfășurării lucrărilor.

Autoritățile le recomandă șoferilor să respecte semnalizarea temporară și să utilizeze rutele alternative pentru a evita aglomerația din zonă.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.