
Accident de GROAZĂ! A plonjat cu mașina în râu ca să scape de poliție! Detaliul ȘOCANT descoperit de agenți când l-au prins!
Un tânăr în vârstă de 29 de ani a ajuns în arestul poliției după o urmărire care s-a încheiat în albia unui râu din județul Neamț. Incidentul s-a petrecut sâmbătă seară, când bărbatul a refuzat să oprească la semnalele regulamentare ale agenților rutieri.
CITEȘTE ȘI: ALERTĂ! Se oprește curentul masiv în Pitești! Zeci de străzi-în beznă timp de 4 zile! Lista completă!
Intervenția autorităților a demarat în urma unui apel la 112, care semnala faptul că un autoturism circulă haotic pe drumurile publice. În încercarea de a scăpa de echipajul de poliție, șoferul a accelerat și a virat pe străzile lăturalnice din comuna Girov, ajungând într-o zonă greu accesibilă, unde a intrat cu mașina direct într-un râu.
După ce vehiculul a rămas blocat în albie, conducătorul auto a abandonat mașina și a încercat să își piardă urma fugind pe jos, dar a fost prins de forțele de ordine.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, verificările din baza de date au arătat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, potrivit informațiilor furnizate de stiri-neamt.ro.
Pe data de 7 decembrie, polițiștii au dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore. Acesta este cercetat penal pentru comiterea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis și sub influența alcoolului.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
