Accident grav! Autospecială aflată în misiune, lovită de un tânăr șofer și proiectată într-un alt vehicul!
Traficul de pe DN1C, în localitatea Jucu din județul Cluj, a fost grav perturbat marți dimineață, după un accident rutier în care a fost implicată o autospecială a Poliției aflată în misiune.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, vehiculul de poliție, care circula cu semnalele acustice și luminoase pornite, a fost lovit de un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, fiind ulterior proiectat într-o mașină staționată.
Incidentul s-a produs în jurul orei 07:40, în timp ce autospeciala se deplasa dinspre Gherla spre Cluj-Napoca. La volan se afla o polițistă de 35 de ani, care efectua o manevră de depășire regulamentară. În acel moment, tânărul șofer a virat brusc la stânga, fără să se asigure și încălcând marcajul longitudinal continuu. Impactul a fost puternic, iar autospeciala a fost aruncată într-un alt autoturism oprit pe același sens de mers, condus de un bărbat de 27 de ani.
Din fericire, coliziunea nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale. Cei trei șoferi implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În urma accidentului, traficul pe DN1C a fost restricționat temporar, circulația desfășurându-se alternativ pe un singur sens, până la eliberarea carosabilului.
„Evenimentul s-a produs în timpul unei misiuni, autospeciala având semnalele acustice și luminoase în funcțiune. Se efectuează verificări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.
Polițiștii rutieri continuă investigațiile pentru a determina responsabilitățile și cauzele exacte ale producerii coliziunii.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp