
Lege nouă! Permis pentru trotinete și biciclete electrice! Examen scris și testare în poligon!
O nouă lege analizată în Parlament ar putea schimba regulile pentru cei care conduc biciclete și trotinete electrice. Proiectul propune introducerea unui examen scris și a unei testări practice în poligon. Doar cei care trec aceste probe vor primi un permis special, care le va permite să circule pe drumurile publice.
Inițiativa vine în contextul creșterii rapide a numărului de trotinete electrice, mai ales în orașe. Aceste vehicule sunt ușor de folosit, nu necesită loc de parcare și până acum nu cereau permis. Totuși, lipsa de pregătire a utilizatorilor și infrastructura slabă au dus la numeroase accidente. În prezent, legea interzice circulația trotinetelor electrice pe trotuar, astfel că majoritatea utilizatorilor merg printre mașini, pe carosabil.
Potrivit propunerii legislative, examenul teoretic va conține întrebări din legislația rutieră, iar testul practic se va desfășura în poligon. Persoanele care nu promovează una dintre probe nu vor avea dreptul să iasă în trafic. Vârsta minimă pentru a conduce o trotinetă electrică rămâne 14 ani.
În România, trotinetele electrice sunt considerate biciclete dacă viteza maximă din fabrică este de 25 km/h. Dacă depășesc această viteză, intră în categoria mopedelor, iar pentru conducerea lor este necesar un permis Categoria AM. Cei care dețin permis de Categoria A sau B pot conduce orice tip de trotinetă electrică.
Regulile actuale stabilesc că purtarea căștii este obligatorie doar pentru tinerii între 14 și 16 ani, dar este recomandată tuturor. Circulația este permisă pe pistele pentru biciclete, iar în lipsa acestora, pe carosabil, cu condiția ca limita de viteză să nu depășească 50 km/h. Este interzisă circulația pe autostrăzi, drumuri naționale sau trotuare.
Trotineta electrică trebuie să fie echipată cu frâne eficiente, lumini și elemente reflectorizante. Pe o trotinetă poate circula doar o persoană. Conducerea sub influența alcoolului sau a drogurilor este interzisă.
Nerespectarea acestor reguli este sancționată cu amenzi din clasa a II-a de sancțiuni. De exemplu, lipsa luminilor sau a elementelor reflectorizante poate fi amendată cu sume între 1.215 și 1.620 de lei.
Dacă legea va fi adoptată, România va deveni una dintre puținele țări europene care impun un permis pentru trotinetele electrice. Scopul este creșterea siguranței rutiere și reducerea accidentelor provocate de lipsa de experiență a utilizatorilor.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp