ULTIMĂ
ORĂ

Accident grav! TIR răsturnat peste o mașină pe DN7! 

Accident grav! TIR răsturnat peste o mașină pe DN7! 

Un accident rutier s-a produs seara trecută pe DN7, în localitatea Bujoreni, județul Vâlcea, unde un TIR încărcat cu băuturi energizante s-a răsturnat peste un autoturism parcat în afara carosabilului. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Vâlcea, accidentul a avut loc la kilometrul 180+200, fiind implicate un autotren și un autoturism. Din primele verificări efectuate la fața locului, un bărbat în vârstă de 55 de ani, din județul Covasna, aflat la volanul ansamblului auto, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar camionul s-a răsturnat.

În urma accidentului, traficul rutier pe DN7 a fost blocat temporar pentru aproximativ o oră, pentru intervenția unei macarale necesare ridicării TIR-ului de pe partea carosabilă.

La fața locului au intervenit echipaje ale Poliției și reprezentanți ai Secției de Drumuri Naționale Vâlcea, care au acționat pentru fluidizarea traficului și îndepărtarea vehiculului răsturnat.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.