prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Accident înfiorător pe Valea Oltului! Tânăr de 22 ani – mort pe loc!

Un tânăr de 22 ani și-a pierdut viața, iar un altul a fost rănit într-un grav accident petrecut în această dimineață pe Valea Oltului. Din primele informații, se pare că șoferul a pierdut controlul volanului și a intrat într-un camion staționat pe drum pentru degajarea carosabilului aluviunile aduse de precipitații pe versanți. În urma impactului, pasagerul din dreapta a murit pe loc, iar șoferul camionetei a suferit mai multe leziuni.

Echipajul de descarcerare i-a scos pe cei doi dintre fiarele contorsionate, iar medicii de pe ambulanță au început imediat manevrele de resuscitare pentru tânărul de 22 ani. Din nefericire, au fost nevoiți să declare decesul. Șoferul a fost preluat de un echipaj SMURD și a fost transportat la spital.

„În urma impactului cu TIR-ul şoferul utilitarei, în vârstă de 22 de ani, şi pasagerul din dreapta, în vârstă tot de 22 de ani, au rămas încarceraţi suferind multiple leziuni. O victimă a fost preluată de către echipajul SMURD şi transportată la Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Orăşenesc Brezoi, iar a doua victimă a fost predată echipajului Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Din păcate, medicul de la Ambulanţă a declarat decesul acesteia, rănile suferite fiind incompatibile cu viaţa”, a adăugat şi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, Octavian Fulger.

 

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs