
ACUM. DOLIU IMENS la Teatrul „Alexandru Davila” Pitești! A MURIT cel mai apreciat și iubit angajat!
Comunitatea artistică din Pitești este în doliu după dispariția lui Bogdan Cîrstea, instrumentist al Secției Revistă din cadrul Teatrului „Alexandru Davila”. Muzicianul s-a stins din viață mult prea devreme, lăsând în urmă amintirea unui profesionist dedicat, care și-a pus talentul și sufletul în slujba scenei timp de peste două decenii.
Vestea tristă a fost făcută publică de reprezentanții Teatrului „Alexandru Davila” din Pitești, printr-un mesaj emoționant, în care și-au exprimat regretul pentru pierderea colegului lor.
Bogdan Cîrstea a făcut parte din orchestra teatrului începând cu anul 2004, fiind prezent în aproape toate spectacolele de revistă din această perioadă. Discret, dar valoros, acesta a contribuit prin talentul său la numeroase reprezentații, iar muzica sa a devenit parte din povestea spectacolelor care au ajuns la inimile publicului.
Anul trecut, boala l-a împiedicat să mai urce pe scenă, punând capăt activității sale artistice în cadrul instituției.

„Ne este greu să vă anunțăm o veste tristă, Bogdan Cîrstea a plecat, prea devreme, să îi acompanieze pe artiștii teatrului trecuți în eternitate. Instrumentist de valoare al Secției Revistă, Bogdan a făcut parte din orchestra teatrului nostru, de la începutul anului 2004 până anul trecut, când boala l-a oprit să mai urce pe scenă. Prezent în aproape toate spectacolele de revistă ale acestei perioade, a fost un profesionist discret, un muzician care și-a pus sufletul în fiecare notă.
Drum lin, Bogdan!”, au transmis reprezentanții Teatrului „Alexandru Davila” din Pitești.
Dispariția sa lasă un gol în colectivul teatrului, dar și în lumea artistică pe care a slujit-o cu pasiune. Vor rămâne însă muzica, spectacolele și amintirea unui om care a dăruit scenei peste 20 de ani din viață.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
