
Traficul rutier este blocat în aceste momente în localitatea Călinești din cauza unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme. Din primele informații, se pare că totul s-ar fi petrecut, cel mai probabil din cauza neacordării de prioritate. Momentan, nu se cunoaște dacă au fost înregistrate victime în urma evenimentului rutier.
Citește și: Investiții fără precedent în infrastructură! Se construiesc noi autostrăzi și drumuri expres!
La fața locului intervin pompierii pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. De asemenea, oamenii legii se deplasează pentru demararea cercetărilor în urma cărora vor fi stabilite cauzele exacte ale accidentului.
„Accident rutier în care sunt implicate trei autoturisme, produs în comuna Călinești. Intervin pompierii de la Garda de Intervenție Topoloveni cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj SAJ” potrivit ISU Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp