
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat vineri, 27 februarie, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, indicând o primă lună de primăvară cu temperaturi peste mediile obișnuite. Primele două săptămâni din martie vor fi marcate de o lipsă a precipitațiilor în cea mai mare parte a țării.
În prima parte a lunii martie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade pe aproape întreg teritoriul României. Cele mai mari abateri pozitive sunt prognozate pentru regiunile vestice, nordice și centrale.
În ceea ce privește precipitațiile, meteorologii estimează un regim pluviometric deficitar la nivelul întregii țări, șansele de ploaie fiind extrem de reduse în acest interval.
Temperaturile medii vor continua să fie ușor mai ridicate decât normele climatologice în zonele de vest, nord și centru. În restul regiunilor, valorile termice se vor încadra, în general, în limitele normale pentru jumătatea lunii martie.
Cantitățile de precipitații vor rămâne la un nivel scăzut în toată țara, însă deficitul va fi resimțit mai accentuat în zonele montane.
Pentru a treia săptămână a intervalului, ANM anunță că temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai mari decât cele normale în toate regiunile. Sub aspectul precipitațiilor, situația se va schimba ușor, regimul pluviometric fiind estimat a fi apropiat de cel normal pentru această perioadă în majoritatea teritoriului.
Finalul lunii martie menține tendința de încălzire, mediile temperaturilor urmând să fie peste pragurile specifice acestei săptămâni pe întreg teritoriul României. De asemenea, cantitățile de precipitații vor fi similare cu cele obișnuite pentru sfârșitul lunii martie, în toate regiunile țării.
Conform precizărilor făcute de ANM, aceste estimări meteorologice sunt realizate de către Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF). Analiza are la bază media săptămânală a abaterilor temperaturii și a precipitațiilor prin comparație cu media istorică a perioadei 2006-2025.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
