Noul sistem de operare iOS 14 al iPhoneului are o funcție inedită, prin care utilizatorul poate fi avertizat dacă este spionat sau ascultat prin intermediul unei aplicații de pe telefon.
Astfel, noua versiune a sistemului de operare poate activa un mic LED, situat în colțul din dreapta sus al ecranului, chiar deasupra iconiței care arată nivelul bateriei. Funcția este întâlnită și la iPadOS 14, instalat pe noile modele de iPad.
Dacă acest LED este aprins și devine portocaliu, atunci înseamnă că microfonul telefonului este activat și un străin ascultă activitatea utilizatorului. În momentul în care este pornit și microfonul și camera, LED-ul devine verde.Utilizatorul poate lua imediat măsuri, închizând microfonul și camera foto, prin meniul Setări și apoi Confidențialitate.
Din fericire, protecția se poate obține foarte simplu, pentru că utilizatorul poate verifica, prin Control Center, care este aplicația care folosește aceste instrumente și o poate opri. În plus, poate refuza să acorde accesul unei aplicații la cameră și microfon sau poate chiar să șteargă aplicația de pe telefon, dacă observă că a fost spionat prin intermediul ei.
Noua versiunea a sistemului de operare poate fi instalată pe modelele de iPhone mai noi de iPhone 6s.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp