ULTIMĂ
ORĂ

ALERTĂ LA FRONTIERĂ! 15 migranți, descoperiți ascunși într-un TIR care mergea spre Belgia

O amplă acțiune a polițiștilor de frontieră s-a încheiat cu descoperirea a 15 migranți ascunși într-un autocamion care se îndrepta spre Belgia. Vehiculul, condus de un cetățean turc, a fost oprit pentru control pe DN5, în județul Giurgiu, în cadrul unei acțiuni de tip BLITZ desfășurate împreună cu autoritățile din Bulgaria.

Potrivit Poliției de Frontieră, autocamionul circula pe ruta Turcia – Belgia. În urma unui control amănunțit, polițiștii au descoperit 15 cetățeni străini ascunși în semiremorcă.

Verificările au arătat că persoanele descoperite provin din Iran și Irak și ar fi încercat să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge în Europa de Vest.

În acest caz au fost deschise cercetări pentru trafic de migranți și trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost organizat transportul.

Acțiunea face parte din măsurile intensificate de combatere a migrației ilegale și a rețelelor implicate în traficul de persoane la frontiera României.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.